Cu ocazia sfarsitului lumii

E o seara frumoasa de iarna, cu zapada pe pervaz, lumanari aprinse peste tot, biscuiti cu scortisoara si ghimbir pe masa, brad in coltul camerei si betisoare parfumate cu santal si iasomie...e numai bine in casa si imi incerc pufosenia pijamalei primite de la mama de Craciun, cu anticipatie. Am o cana mare cu ceai in dreapta mea si laptopul in brate in fotoliul meu "creator"...Si ce fac eu?...Ei bine da, astept curioasa, ca atunci cand il pandeam pe Mosu dupa fotoliul din sufragerie, sfarsitul lumii.

 

Cum mi-l inchipui eu? ...In primul rand mi-l inchipui ca un moment al bilantului, care de obicei venea pe branci si usor buimacit de carnati, toba, slaninuta, piftie si sarmale, undeva spre sfarsitul anului si atingea apogeul de 2 ianuarie cand trecea oboseala revelionului si dadea buzna nevoia de-a avea totul sub control, atent planificat pentru anul care tocmai a inceput sa ticaie. Si cu toate astea este un bilant un pic altfel. E un bilant al vietii intregi.

 

Ati incercat vreodata exercitiul macar, de-a va rezuma viata in 2, hai maxim 4, cadre de film? Ce ati alege din multitudinea de cadre de care ati fi mandri. Cum ar arata acest bilant al vietii voastre cu iz de publicitate de sarbatori? Ce credeti ca ati lua cu voi, daca ar fi ca maine sa fie sfarsitul lumii?

 

Si pentru prima data in viata mea nu m-a cuprins teama de disparitie, de moarte si de ruptura si am mers cu exercitiul mai departe, mai luand o gura din ceaiul inca aburind de langa mine.

 

Cred ca viata mea (cel putin cea de pana acum) ar incapea nici in 4, si nici in 2, ba chiar indraznesc sa o inghesui artistic si suprarealist, intr-un singur cadru.

 

L-as vedea in alb si bleu-pastel si roz, neaparat roz.

 

In mijloc ar fi mama si langa ea toti oamenii dragi pe care i-am intalnit in viata asta:

• fie ca fac parte din familie, fie ca i-am intalnit pe parcurs si ne-am imprietenit;
• fie ca mi-au fost dragi din prima, ca si cand ne-am fi cunoscut deja de ere intregi, fie daca la inceput au racait in mine ca un traforaj, si in final mi-au reamintit iertarea, iubirea neconditionata, abandonul judecatilor de valoare in privinta altora si in final, tacerea inteleapta si ascultatul de sine;
• fie ca i-am cunoscut, fie ca doar le-am simtit prezenta de la departare si le-am intalnit privirea in treacat;
• fie ca i-am tinut in brate, fie ca m-au tinut ei pe mine in brate;
• fie ca i-am sfatuit pana am invatat sa tac si sa accept alegerile lor, fie ca am fost sfatuita, sustinuta, investita cu increderea lor, tinuta de mana pe alocuri si imbratisata cu drag;
• fie ca ii mai vad inca in jurul meu, sau ca doar le simt prezenta calda, fireasca si suava langa mine;

 

In mijlocul lor, purtata ca un star-rock de multimea aceasta, as fi eu. Imbracata intr-o rochie alba, vaporoasa din matase, cu picioarele goale si parul plimbat incet de vantul adiind doar. Din inima mea ar iesi o raza stralucitoare cu un spectru nemaipomenit, ca un tunel de lumina, care s-ar inalta spre cer. A...si da, desi nu se vede nimic, in acel cadru as simti ca Cineva acolo sus zambeste si se bucura. Astfel incat, ma gandesc ce norocoasa ma aflu, ce fericita ma simt si ce iubita sunt.

 

Si daca e asa, inseamna ca poate doar O lume se va sfarsi in seara asta, si o alta se va naste maine, cu noi in ea, in care fiecare sa aiba parte de o baie de multime ca cea din tabloul pe care vi-l descriam stangaci mai sus.

 

Un biscuit cu scortisoara si ultimele doua guri de ceai. Acum cred ca sunt gata!