Nonutopie de Craciun

 

Astazi e prima zi de Craciun, si e bine. Dar cum "binele" e subiectiv si se afla intr-o dinamica direct proportionala cu dinamica trasformarilor fiecaruia dintre noi, si "binele" meu s-a transformat in toti acesti ani o data cu mine.

 

Mergeam aseara la colindat, nu casele vecinilor si prietenilor, ci a strazilor din imprejurimea casei bunicilor mei unde mi-am petrecut Craciunul. Am vazut inca grupuri de copii, care mai mari care mai mici, care mai nevoiasi, care in deplinatatea potentelor financiare...colindand, nu ca mine, observand de la distanta, ci intrand sovaielnic in fiecare curte si strigand curajos "Primiti cu colinda?".

 

Cei mai multi mergeau bucurosi si plini de insemnatatea momentului. E drept ca tot acest ritual a capatat si o latura recompensatorie "in numerar" un pic diferita de invitatia strabunicilor nostri la colaci, mere si nuci. Dar pana una alta si noi ne-am transformat in fiinte care mai "corporatiste" ca altele, care si-au diluat relatia directa cu natura, pamantul si ofrandele acestuia, si care s-au apropiat tot mai mult de "cash-flow" si beneficiile sale. Nu e un repros ci doar o punctare a unei transformari, pana la urma firesti, ai carei rezultate suntem noi si copii pe care i-am vazut eu aseara la colindat.

 

Ceea ce m-a bucurat enorm a fost un soi de firesc insotit de autenticitate si bucurie pe care le-am regasit cu ocazia acestui Craciun, prin prisma colindatorilor dar si a gazdelor, deopotriva. Astfel, colindatorii cantau toate cele patru strofe ale "O ce veste minunata!", cuvintele erau rotunjite corect, si spuse pe rand fara nici urma de graba; gazdele stateau alineate in usa, zgribulind de frig, zambind nostalgic cu ochii vibrand luminosi si murmurand usor din buze pe alocuri versuri pe care si le aminteau. La final, bucuria era autentica si de o parte si de alta, colindatorii cereau suplimentar un pahar de apa, si voiniceste o porneau multumiti spre alte curti.

 

Trecand de casele din cartier, am ajuns la magazinul de "cosmetice, detergenti si alte sosete" pe unde in orasul bunicilor mei trece Mosul pe ultima suta de metri in ajunul Craciunului. In magazine domnea un aer subtil de calm si cumpatare. Cadourile nu mai erau luate la metru, cu dezinteres si lacomie dizgratioasa ci cu chibzuiala inteleapta dupa nevoile si dorintele destinatarilor cadourilor. Langa, la magazinul  "fructe si legume" vanzatoarea era insarcinata in luna a 8-a si imi zambea larg cantarindu-mi 1 kg de lamai in ajunul Craciunului cu aceeasi bucurie cu care mi-ar fi oferit o turta dulce in fata sobei calde de acasa, fara urma de oboseala, nemultumire sau frustrare.

 

De Craciun, intalnirile mele au fost firesti, sincere si autentice, fara "Jingle Bells" de fatada si dialoguri formale langa brad cu Mosu, in care ne minteam deliberat reciproc cu zambetul pe buze. De data asta, s-au spus unele lucruri, si s-au iertat altele, ne-am bucurat impreuna pentru cele nou descoperite unul in celalt dupa ce am dat poleiala si barba, cu care m-am multumit ani de-a randul, la o parte.

 

Asadar, ceea ce nu demult as fi numit-o ingaduitor drept o utopie dragalasa, astazi pot sa ma mandresc ca am trait-o si simtit-o direct, chiar de Craciun, ca un basm rescris doar pentru mine in 2012.

 

Asa ca va urez Craciun fericit tuturor...si sa va simtiti asa cum stiti voi de bine!

 

Iosicumini

 

 

 

Cu ocazia sfarsitului lumii

E o seara frumoasa de iarna, cu zapada pe pervaz, lumanari aprinse peste tot, biscuiti cu scortisoara si ghimbir pe masa, brad in coltul camerei si betisoare parfumate cu santal si iasomie...e numai bine in casa si imi incerc pufosenia pijamalei primite de la mama de Craciun, cu anticipatie. Am o cana mare cu ceai in dreapta mea si laptopul in brate in fotoliul meu "creator"...Si ce fac eu?...Ei bine da, astept curioasa, ca atunci cand il pandeam pe Mosu dupa fotoliul din sufragerie, sfarsitul lumii.

 

Cum mi-l inchipui eu? ...In primul rand mi-l inchipui ca un moment al bilantului, care de obicei venea pe branci si usor buimacit de carnati, toba, slaninuta, piftie si sarmale, undeva spre sfarsitul anului si atingea apogeul de 2 ianuarie cand trecea oboseala revelionului si dadea buzna nevoia de-a avea totul sub control, atent planificat pentru anul care tocmai a inceput sa ticaie. Si cu toate astea este un bilant un pic altfel. E un bilant al vietii intregi.

 

Ati incercat vreodata exercitiul macar, de-a va rezuma viata in 2, hai maxim 4, cadre de film? Ce ati alege din multitudinea de cadre de care ati fi mandri. Cum ar arata acest bilant al vietii voastre cu iz de publicitate de sarbatori? Ce credeti ca ati lua cu voi, daca ar fi ca maine sa fie sfarsitul lumii?

 

Si pentru prima data in viata mea nu m-a cuprins teama de disparitie, de moarte si de ruptura si am mers cu exercitiul mai departe, mai luand o gura din ceaiul inca aburind de langa mine.

 

Cred ca viata mea (cel putin cea de pana acum) ar incapea nici in 4, si nici in 2, ba chiar indraznesc sa o inghesui artistic si suprarealist, intr-un singur cadru.

 

L-as vedea in alb si bleu-pastel si roz, neaparat roz.

 

In mijloc ar fi mama si langa ea toti oamenii dragi pe care i-am intalnit in viata asta:

• fie ca fac parte din familie, fie ca i-am intalnit pe parcurs si ne-am imprietenit;
• fie ca mi-au fost dragi din prima, ca si cand ne-am fi cunoscut deja de ere intregi, fie daca la inceput au racait in mine ca un traforaj, si in final mi-au reamintit iertarea, iubirea neconditionata, abandonul judecatilor de valoare in privinta altora si in final, tacerea inteleapta si ascultatul de sine;
• fie ca i-am cunoscut, fie ca doar le-am simtit prezenta de la departare si le-am intalnit privirea in treacat;
• fie ca i-am tinut in brate, fie ca m-au tinut ei pe mine in brate;
• fie ca i-am sfatuit pana am invatat sa tac si sa accept alegerile lor, fie ca am fost sfatuita, sustinuta, investita cu increderea lor, tinuta de mana pe alocuri si imbratisata cu drag;
• fie ca ii mai vad inca in jurul meu, sau ca doar le simt prezenta calda, fireasca si suava langa mine;

 

In mijlocul lor, purtata ca un star-rock de multimea aceasta, as fi eu. Imbracata intr-o rochie alba, vaporoasa din matase, cu picioarele goale si parul plimbat incet de vantul adiind doar. Din inima mea ar iesi o raza stralucitoare cu un spectru nemaipomenit, ca un tunel de lumina, care s-ar inalta spre cer. A...si da, desi nu se vede nimic, in acel cadru as simti ca Cineva acolo sus zambeste si se bucura. Astfel incat, ma gandesc ce norocoasa ma aflu, ce fericita ma simt si ce iubita sunt.

 

Si daca e asa, inseamna ca poate doar O lume se va sfarsi in seara asta, si o alta se va naste maine, cu noi in ea, in care fiecare sa aiba parte de o baie de multime ca cea din tabloul pe care vi-l descriam stangaci mai sus.

 

Un biscuit cu scortisoara si ultimele doua guri de ceai. Acum cred ca sunt gata!

 

 

 

 

 

Atentie! Pericol de prabusire!

Vi s-a intamplat vreodata, ca intr-un aspect al vietii sa simtiti ca oricate eforturi si diligente ati depune va invarititi intr-un cerc predesenat si de pe orbita caruia devine imposibil de iesit? Fie ca e vorba de gasirea jobului mult visat, de casa cu gradina de trandafiri in fata, de  masina rosie cu multi cai, de scenariul care sa mearga direct la Cannes sau de mult asteptata regasire a "sufletului-pereche", ne gasim de multe ori intr-o imposibilitate, considerata de sine a fi "obiectiva", de a ne atinge visul in realitatea concreta.

Astfel ca am ajuns sa ma intreb si analizez ce (m-)a facut sa ajung in cercul vicios al imposibilitatilor obiective de tot felul.

Asa incat va voi vorbi in cele ce urmeaza nu despre neputinte, si nici despre frustari si neimpliniri; nici macar despre imposibilitati, fie ele chiar "obiective" (trad.aut. pentru care ne gasim facil o justificare credibila in fata noastra si a celor din jur).

Va voi vorbi despre curaj, despre credinta, rabdare, speranta si iubire. Da, cred ca acesta e inventarul complet al instrumentelor de lucru care sa ne ajute la reconstructia noastra, dupa principiile, dorintele si nazuintele proprii.

Cred ca primul pas in procesul de reconstructie personala este curajul de a recunoaste ca cetatea ta este in pericol de prabusire, ca zidurile groase din fata portii principale sunt demodate, si ca starea de calm si bine din cetate este o prefacatorie, aparenta si usor vulnerabila. Dupa aceea e nevoie de un curaj si mai mare de a da jos de buna-voie zidurile si tot ceea ce e subred, invechit, plin de ciuperci, mucegai si igrasie si sa incepi sa reconstruiesti. 

La inceput nimic din ceea ce e nou nu se potriveste cu vechea temelie, si ai senzatia ca esti un Manole kitchos si de prost gust, in cautarea unei Ane salvatoare care sa asigure de la sine reusita proiectului.

Atunci e momentul in care credinta trebuie sa intervina alaturi de curajul nebun ce urla prin vene. Credinta in Dumnezeu, in destin, in lucrurile si oamenii buni care se nasc si apar in fiecare zi printre noi, in principii si in morala, in traditia autentica si in aerul care ne inconjoara, in copacii care fosnesc, si in iarba verde si praspata care se unduieste docila sub talpile noastre in fiecare zi fara sa zica nicioadata "Nu mai vreau!".  Credinta sustine curajul si te ajuta in fiecare zi sa nu te indoiesti, de tine si de fiecare pas pe care il faci.

Si atunci vine firesc si rabdarea...rabdarea de a gasi piatra potrivita pentru gaura din perete pe care vrei sa o acoperi, rabdarea de a slefui indelung, pana cand piatra capata forma pe care tu o ai in minte. Atunci timpul sta in loc si te asteapta. Brusc graba e o fantoma hilara pe care toata lumea o ignora.

Si asa peretele prinde din nou forma, nimic nu se mai prabuseste, iar detaliile se contureaza firesc, frumos si fara eforturi creative fortate. Nimic pretios sau excesiv.

Doi pasi in spate...si iti dai seama ca ai transformat cetatea ta fortificata de alta data, in casuta de turta dulce a lui Hansel si Gretel, ceva mai stilizata si cu mai multe camere, ce-i drept. Zambesti multumit dar si emotionat. Iti dai seama ca procesul de reconstructie s-a terminat si ca nu mai esti un om "fara casa", sau "cu casa devastata". In sfarsit, dupa mult timp te poti bucura de casa ta noua; ceva mai mica decat cetatea din trecut, dar cu mult mai solida si mai primitoare.

In locul zidurilor groase de aparare, apare un gard viu de irisi bleu-ciel, iar in locul portii inalti cu mii de lacate si incuietori, o portita din lemn cu casuta de scrisori in stanga si un clopotel de atentionare in dreapta. In prima zi, te simti descoperit si vulnerabil insa mai apoi iti dai seama ca din veranda casei tale poti vedea departe. Descoperi cu uimire si exuberanta, oameni si locuri care au fost mereu langa tine insa din cauza zidurilor prea groase si prea tepene, nu le-ai vazut, nu le-ai simtit si nu te-au bucurat.

Iubirea si speranta merg mana in mana si o data ce le descoperi, iti dai seama ca ele au fost mereu acolo. Iti dai seama ca fericirea e in tine, la fel ca si armonia; iar prabusirea e un proces natural de reinnoire, intotdeauna spectaculos, zgomotos si care provoaca temere, insa revigorant si sanatos, in final.

Asadar, curaj, credinta, rabdare, speranta si iubire...

PS...Si nu, nu sunt un pastor german!

De ziua mea...

Am observat ca in ultimul timp nu stiu ce sa raspund la intrebarea "Si ce ti-ai dori cadou de ziua ta?". Nu, nu interpretati gresit, nu ca o geanta chic de la Dada, un stilou cochet, un pulover trendy si cosy din lana de la Stefanel, o bijuterie cu stil aleasa, o carte palpitanta sau un buchet de flori care iti taie respiratia nu ma misca; insa nu pot spune deschis si cu asteptarea incordata la maxim ca imi doresc cu adevarat vreunul dintre lucrurile mai sus amintite.

Fapt pentru care, viata care se pare ca ma cunoaste chiar mai bine decat ma cunosc eu insami, mi-a oferit de ziua mea un soi de replay...al unor intalniri si experiente mai vechi, si pe care le am pastrate cu grija in colectia proprie, langa gentile Dada, colectia de cercei cu pietre si cea de balerini.

E straniu cum revin in viata mea persoane, sentimente, trairi puternice care se repeta cu o recurenta care ma lasa fara cuvinte si cu multe intrebari. E straniu cum unii oameni sau unele evenimente imi pot trezi atat de puternice trairi, de frumusete, de tristete, de dragoste, de barbarie, de prietenie, de singuratate, de implinire, de teama, de caldura.

Si ma gandesc, in buna traditie a lectiilor primite pana atunci si a caracterului meu docil de bun invatacel dornic sa stie cat mai multe, ce ar trebui sa iau din tot acest coktail de emotii, trairi, oameni si sentimente care apar pe tava fix de ziua mea. Cu siguranta ca trebuie sa reactionez diferit de cum am facut-o data trecuta. Si totusi cum?

Reflectand un pic mai mult de 2 secunde (cum faceam de obicei, pana atunci!), mi-am dat seama ca sunt, poate ca multi altii, prea grabita sa ajung undeva sau la cineva, si fac un salt smecheresc, credeam eu, peste toate sentimentele si trairile pe care mi le prilejuiesc acele locuri, oameni sau evenimente. Or, descopar acum cu stupoare, ca pe langa locul sau persoana la care vrei sa ajungi, la fel de important este sa traiesti emotia respectiva independent de persoana sau locul care doar ti-o prilejuieste. M-am vazut retroactiv cu oamenii la care am vrut sa ajung sau in locurile in care am vrut sa ajung, si totodata in necunoastere. Nu stiam ce simt si cum sa ma port in consecinta.

E ca un training emotional continuu pe care am fentat pana acum sa il fac. Iar acum sunt ca un copil in clasa intai in fata necunoscutului academic. Desi recunosc ca la inceput a fost o temere...am avut curajul sa stau acolo in emotia respectiva, iar acum temerea s-a transformat in curiozitate si drag.

Ma simt coplesita in atare momente, dar in sensul bun al cuvantului. Simt ca si cum toate aceste trairi puternice sunt un combustibil pentru mine, care ma "scuipa" din bucataria secreta a Divinitatii (sau vietii pentru cei carora le pica mai bine asa!) inapoi in viata, ceva mai puternica, si ceva mai cunoscatoare a mea si a celor din jurul meu.

Raman totusi cu o emotie pura in suflet, ca o avanpremiera a ceva si mai puternic si mai coplesitor ce va sa apara in viata mea.

Asa ca de ziua mea, m-am trezit coplesita de emotii fascinante si de oameni si mai fascinanti si m-am gandit ca poate lectia si cadoul totodata de ziua mea este sa simt toate acestea si sa ma delectez cu emotia asta ca la o cafea buna cu un coniac. Si nimic mai mult!

Nota bene

Sunt intrebata din ce in ce mai des de ce scriu doar despre femei, cand problemele pe care le discut in eseurile mele, sunt aplicabile, de cele mai multe ori in egala masura si barbatilor.

Ei bine...raspunsul meu este unul simplu acela ca, femeile si problematicile lor imi sunt mai accesibile si ceva mai cunoscute. Si cum nu ma aventurez sa scriu despre ce nu stiu...scriu despre femei.

Asta nu inseamna sub nici o forma ca barbatii nu se indragostesc de o mie de femei pe care le cunosc doar partial, ca nu exista si barbati singuri sau ca regulile pietei agatatului de ocazie nu se aplica si barbatilor.

Scriu atat pentru femeile cat si pentru barbatii care se lasa pusi pe ganduri de ceea ce citesc aici si accepta invitatia lansata de fiecare eseu, la descoperirea constintei de sine si eventual, la schimbare.

Studiu non-academic despre "femeile singure"

De cate ori v-a intrebat bunica sau bunicul, mama si tata, sora mai mare sau verisorul protector, cea mai buna prietena din liceu sau fostul coleg de serviciu, fostul prieten - acum insurat, sau poate doar o veche cunostinta cu care nu v-ati regasit demult..."Cand ai de gand sa te mariti?" urmat in mod implacabil de confirmarea grijii purtate in mod colectiv ("Ar fi cazul de acum. Cand vrei sa faci un copil? La 40?")  si de empatia dragalasa cu subiectul principal ("Nu stiu ce cauta barbatii astia. Esti o fata desteapta, hazlie, cuminte si cu capul pe umeri.")

Acesta a fost mult timp mini-dialogul ramas retoric de cele mai multe ori ai caror subiecti sunt cu precadere, femeile neangajate intr-o relatie stabila, cunoscute generic si sub denumirea de femei "singure".

Din analiza empirica a autoarei si fara meritul de a fi neaparat reprezentativa pentru fiecare dintre cititori, exista trei categorii mari de femei singure:

• femeile singure si libere;
• femeile singure si "nu prea";
• femeile singure si resemnate cu gandul ca vor fi libere pentru totdeauna;

Prima categorie a femeilor singure se distinge de celelalte categorii prin antrenamentul sanatos, realizat zi de zi de a sta pe propriile picioare mai ales din punct de vedere afectiv, fara a milita neaparat in numele feminismului de echitate. Femeile singure si libere, sunt de obicei femei cochete, joviale, curajoase, ceva mai asumate si  carora le pasa cu cine isi petrec noaptea, fara a face compromisuri nejustificate. Pericolul cel mai mare cu care se intalnesc aceste femei in drumul lor liber, este acela de a se obisnui prea tare cu singuratatea pe care o confunda din ce in ce mai des cu libertatea.

A doua categorie de femei singure, sunt femeile imature din punct de vedere afectiv, carora le lipseste de cele mai multe ori curajul de a spune "gata", desi faptic e "gata" demult. Pericolul cel mai mare care pandeste o asemenea femeie, este acela de deveni prizoniera de buna-voie, a realitatii distorsionate create pe baza eternului basm al Cenusaresei, care e drept ca sufera, dar in final ramane cu printul.

A treia categorie vizeaza femeile resemnate si multumite totodata, cel putin din punct de vedere contabil, cu reusitele de pana la acel moment, dar si cu decizia ferma de a spune un "nu" total din punct de vedere social. Aceste femei de obicei chinuite afectiv sunt in pericol de a face din chinul afectiv prin care au trecut la un moment dat viata insasi, un certificat de "erou cazut la datorie", o medalie de veteran de razboi pe care si-o atarna la vedere in cel mai masochist mod, intru memorie eterna.

Cum se poarta o femeie "singura" cu barbatii "singuri" sau dupa caz, "ocupati"?

Evident ca tipul de comportament fata de barbati, difera de la o categorie de femei singure  la alta. Astfel, femeile singure si libere fac de obicei din flirt un al doilea modus vivendi ca o confirmare perpetua a libertatii, ca optiunii a lor si nu ca singura optiune a lor. Cu toate astea in putine cazuri flirtul are o finalitate certa, pentru motive inca necunoscute acestor femei, astfel incat statutul de femeie singura sa nu fie pus in pericol.

Femeile singure si nu prea reprezinta o categorie hibrid. Astfel incat, in practica, aceste femei imprumuta fie din caracteristicile primei categorii, fie din caracteristicile celei de-a treia categorii, mai sus mentionate.

Asadar, femeile singure si nu prea mai apropiate de prima categorie, pun in aplicare un altfel de flirt, ceva mai selectiv decat cel discutat mai sus, si cu sanse mult mai mari de finalizare. Sunt femeile care pot conduce simultan doua sau mai multe relatii, ramanand in mod curios pentru cei multi, la fel de singure si nu prea ca la inceput.

In schimb, femeile singure si nu prea  care imprumuta din caracteristicile celei de-a treia categorii, se diferentiaza de ce-a de-a treia categorie, prin faptul ca acel chin afectiv ce le determina in mod iminent nefericirea, neimplinirea si frustrarea are o sursa perpetua, la indemana condamnabila si usor localizabila - intotdeauna si doar barbatul "de langa".

Ultima categorie de femei singure avuta in vedere de prezentul studiu evita cu orice pret orice contact de natura flirtuoasa  cu un barbat, indiferent de categoria barbatului in cauza. Cum spuneam si mai sus, chinul afectiv devine singurul companion loial al acestei femei, si orice sau oricine pune in pericol aceasta nou-formata relatie, este vehement cenzurat.

Cand se marita o femeie "singura"?

Daca nu este deja maritata, o femeie singura se marita atunci cand intelege pe deplin si in mod corect faptul ca singuratatea este o cale si nu un refugiu in sine, cand constientizeaza ca iubirea in doi este cea mai frumoasa cale spre libertate si desavarsire atat ca femeie cat si ca om, cand ajunge sa creada in modul cel mai sincer ca fericirea este o optiune a fiecaruia si nu un "dat" al divinitatii pentru cei mai curati karmic dintre noi.

Asadar, cand mai sunteti intrebate "Cand aveti de gand sa va maritati?" ganditi-va mai bine si mai putin plictisite de intrebare. S-ar putea ca raspunsul sa depinda intr-adevar de vointa noastra si nu de un barbat salvator care intarzie sa aleaga sau sa decida.

Scrisoare catre tine

S. VIKRAM Shy woman

Mi-e tare dor de tine, desi nu te cunosc. Exista posibilitatea sa ma insel si totusi as jura cu mana pe inima ca ceea ce simt e autentic. Fiecare silueta masculina imi aduce aminte de tine, intr-un fel sau altul. Inima-mi tresare si ma intreb ce-as face sa te am in fata mea. As trece strada in graba, considerandu-ma nepregatita sa ma prezint tie, totodata fiindu-mi frica ca nepregatita asa am sansa sa te pierd pentru totdeauna? Sau mi-as aduna toate picaturile de suflet ce ma anima si ti-as vorbi, profitand de moment?

Ti-as vorbi cu siguranta, si asta ca dovada a curajului nebun pe care il am. De pregatita,  sunt sigura ca niciodata nu m-as considera suficient de pregatita pentru asta. Intr-un mod curios, cred cu tarie ca Dumnezeu iubeste oamenii curajosi si ii ajuta chiar si atunci cand curajul este mai mare decat putinta. Asa ca nu-mi e frica si nici jena sa iti spun ca ma bucur enorm de fiecare data cand te vad si ca imi face bine sa te ascult in liniste chiar si atunci cand nu-mi vorbesti.

Ar fi prea mult poate sa iti spun ca ma indragostesc de tine in fiecare zi, si ca in fiecare noapte ma conving ca ma imbat singura, naiv si prostesc, cu apa rece pe post de vodka; ca basmele nu sunt pentru "oamenii mari" si nu isi au rostul in realitatea pe care o traiesc in mod cotidian.

Cu toate astea in fiecare dimineata ma trezesc inevitabil cu un zambet tamp pe fata si cu o speranta care se incapataneaza sa ma anime. Urmez acelasi proces rutinos; in fiecare zi si in fiecare noapte. Astfel incat ma gandesc serios sa renunt...si sa sper din toata inima ca vei veni in cele din urma.

Vino cu bine, te-astept cu nerabdare rabdatoare.

Iosicumini

Regulile pietei agatatului de ocazie

Cu ce ar trebui o femeie sa se inarmeze pentru a avea success pe piata agatatului de ocazie?

Aceasta reprezinta una dintre intrebarile pe care mi le-am pus inca de cand am inceput sa inteleg firul epic al telenovelelor bunicii, cand ii lecturam subtitrarile.

Trebuie sa marturisesc faptul ca intotdeauna am fost un jucator naiv si totusi silitor, pe piata aceasta. Avand in vedere faptul ca pana acum tot ceea ce mi-a adus succes a avut o logica si o structura, am incercat sarguincios sa imi fac o strategie, sa-mi structurez un cod de conduita pentru agatat. Niciodata insa, nu am reusit sa rezum intr-un decalog de baza, regulile, principiile, si atributele necesare in plus, pentru a face fata concurentei deja acerbe pe piata agatatului. Prin urmare nu am reusit pana acum sa inteleg, de ce un efort sustinut si perseverent nu da niciodata rezultatele scontate.

De multe ori femeile se refuleaza considerand ca singurul obstacol in calea fericirii lor este mult ravnita silueta de viespe. E oarecum comod sa te multumesti cu o astfel de motivatie "la prima mana" si incerci o dezamagire profunda cand descoperi ca totul e o chestiune de atitudine si nu in mod necesar, o chestiune de a intra in condurul ingust al Cenusaresei.

Banuiesc ca nu sunt singura femeie pe lumea asta care si-a pus macar o data intrebarea ce iti trebuie in mod obligatoriu pentru o actiune in forta de "agatat'. Incercand acum sa fac un minim inventar de instrumente de agatat m-am gandit la urmatoarele: a) atitudine de flirt, b) simt al umorului; c) eleganta si rafinement, d) subtilitate/inteligenta.

Atitudinea de flirt pare-se ca ar fi cel mai important instrument in momentul in care o femeie se decide sa intre pe piata agatatului de ocazie. E o himera...nimeni nu stie exact cum ar trebui sa fie. De obicei insa, e imposibil sa nu fie in jurul tau, macar una-doua prietene cu "vino-ncoa" care sa te sfatuiasca ce ar trebui sa spui, cum ar trebui sa iti dai ori nu, ochii peste cap, de cate ori sa clipesti pentru a te face remarcata, cam la ce unghi ar trebui plasat zambetul cu subinteles in coltul unei guri bine conturate de un ruj, nici prea rosu (sa nu fie vulgar) nici prea roz (fiindca nu va fi apreciat daca nu e un fan declarat Hannah Montana) si lista ar putea continua.

Mai e curioasa o chestiune...atitudinea de flirt a existat intotdeauna de la inceputurile omenirii si a suferit modificari o data cu aceasta. Astfel, la Eva, imi inchipui (si fie-mi cu iertare daca gresesc de dragul teoretizarii, Doamne!) ca a fost oarecum usor. Eva avea monopol pe piata relevanta...astfel incat nu a fost o chestiune de calitati intrinseci ca sa il seduca pe Adam. Ba chiar din contra, Eva ar fi abuzat chiar de pozitia sa dominanta, oferindu-i marul purtator al pricinei eterne.

Imi amintesc in acest context si vremurile cand, copil fiind, bunica imi povestea cum isi punea o floare cat mai mare si cat mai rosie in par si pleca in fiecare duminica la hora in sat. Printre invartite si sarbe, pe care – ca sa ai succes – trebuia sa le dansezi, dand dovada de forta fizica si virtozitate, flacaii furau pe la colturi un sarut timid.

E clar ca pe vremea bunicii, standardele erau unele de baza, nesofisticate. O floare rosie, care sa atraga atentia, niste cosite frumos ingrijite, care faceau dovada suprema a igienei si starii de sanatate impecabile a femeii, forta si virtuozitatea in hora, toate acestea erau suficiente pentru a indreptati un barbat sa aleaga si pentru o femeie sa accepte.

Si acum...venind in vremurile noastre. Care ar trebui sa fie atitudinea de flirt in conditiile in care piata agatatului de ocazie s-a diversificat foarte mult. Acum atitudinea de flirt depinde foarte mult de tipul clientelei careia doresti sa te adresezi.

Astfel, pe principiul „vinde ceea ce ai cumpara tu in viitor”, trebuie sa fii foarte atent in faza preliminara a fixarii obiectivului. De aici vin si celelalte elemente care in fapt tin tot de atitudinea de flirt pe care le enumeram mai sus: simt al umorului, eleganta, rafinement si subtilitate.

Da...cred ca asa as vrea sa fie el: un barbat asumat, fara temeri (prea multe) sau frustrari(prea multe), un barbat curajos si care sa-si doreasca ceva mai mult de la viata decat o femeie comoda care gateste bine si nu pune intrebari prea multe, un barbat agreabil care stie si intelege masura lucrurilor si care rezista febrei de-a vedea o blonda focoasa in jurul sau; un barbat care sa rada inteligent si care sa faca glume (si nu misto) si mai inteligent, un barbat care sa aiba incredere in el si care sa fi depasit, nu doar fizic, varsta adolescentei tarzii.

Punandu-le toate pe hartie imi dau seama ca deja sunt multe. Nu, nu voi cadea in capcana feministelor care vor sustine ca toti barbatii „e porci” si ca nu mai exista barbati care sa aiba toate cele mai sus mentionate. Se pare insa, ca barbatul pe care eu il caut nu se afla pe piata agatatului de ocazie. Asadar...concluzia: am gresit piata.

Totul e pana la urma o chestiune de sansa care sa iti dea posibilitatea si prilejul sa iti valorifici atat atitudinea de flirt cat si celelalte calitati pe care le tot rafinam de-a lungul timpului, crezand in mod naiv ca piata agatatului de ocazie functioneaza tot pe baza de curriculum vitae.

Asadar, imi dau seama ca in asteptarea perpetua a sansei, raman cu intrebarile mele si continuu ca intr-un joc sisific de prost gust sa urc muntele cu piatra in spate stiind ca in varf imi va scapa dar in acelasi timp sperand in mod paradoxal ca data viitoare va fi altfel.

Manifest

H.Matisse Femme avec un chapeau

Cei mai multi dintre oamenii care ma inconjoara sunt incantati de perseveranta mea "intr-ale scrisului"; altii considera ca nu ma potrivesc intru totul unui tipar preconstituit prin care cei mai multi inteleg, ce se intelege prin termenul generic de "scriitoare" ; un moft de moment, prea pretentios numit "scris". Ce-i drept, nu am nici palariile Veronicai Micle si nici aerul interbelic al Hortensiei Papadat Bengescu. Cu totii insa sunt foarte surprinsi de alegerea mea de a trece subtil de la stilul "scortoso-artagoso-juridic" la dramaturgie, eseistica si scenaristica.

Si mai multi dintre cunoscutii mei ma felicita pentru faptul ca mi-am gasit "o vocatie", desi cred inca sincer ca si activitatea scortoso-artagoso-juridica e una dintre vocatiile primite.

Astfel incat m-am gandit de mai mult timp sa scriu de ce si cum am inceput sa scriu si ce imi aduce in plus, in existenta mea de pana atunci. Ma gandesc ca ar putea fi un soi de "bune practici" pentru oricine considera ca s-a pierdut undeva intre serviciu si casa, fara a-mi aroga nici un fel de merite. Toate drepturile sunt rezervate Celui de Sus care din cand in cand mai imi aprinde lumina.

Asadar, la mine totul a inceput cu teatrul. Ma gandeam sa o invit pe mama intr-o seara in oras si brusc mi s-a parut interesanta o "vizita" la teatru. Am inceput cu Ivanov a lui Cehov. In trei ore si jumatate de piesa, obsesiv Vlad Ivanov (se) intreba "Ce se intampla cu mine?", si tot el ajungea la concluzia ca i s-a rupt spinarea in doua de cat a dus in spate pana atunci, devenind astfel prizonier al propriei inertii si rutine zilnice. Toate acestea au deschis o cutie a Pandorei. Cutia mea de Pandora avea foarte multe de spus. Era nevorbita de mult timp, astfel incat am inceput pe indelete si fara graba sa o ascult. Cand incepea sa scartaie si nu mai intelegeam exact ce spune, o mai alimentam cu inca o piesa de teatru.

A fost o vreme cand mergeam in fiecare seara la teatru. Ma alimenta intr-un mod foarte nou si curios pentru mine. Deschidea usi, nedeschise demult, si descoperea rani, neimpliniri si frustrari uitate si crezute demult vindecate.

Beligan in Egoistul, Puric in Sinucigasul, Marius Manole in Avalansa, Victor Rebenciuc in Legenda Marelui Inchizitor si Ivanov, Oana Pellea in Oscar si Tanti Roz si Scaunele, Olga Tudorache in Noiembrie, Lia Bugnar si scenariile ei savuroase sau Vlad Ivanov in Ivanov si Fir'mituri toti mi-au redat cate o amintire veche de-a mea, toti m-au imbogatit cu o amintire noua, si toti m-au facut sa simt...din nou.

Atunci am simtit ca am foarte multe de spus si de impartasit lumii intregi...lucruri, oameni, sentimente si ganduri care pe mine m-au facut sa ma simt mai bine, sa ascult mai mult, sa judec mai putin si sa iubesc din nou. Si da...am inceput sa scriu.

Am inceput cu o piesa de teatru Sunt oarba, nu aud! despre oamenii prizonieri ai propriei nefericiri si despre planul lor sinuos dar perseverent de-a evada. Apoi mi-a aparut in cale un atelier minunat de scenaristica, si brusc, si filmul mi s-a parut o modalitate minunata de-a spune ceva celor din jurul meu.

Lucrurile au inceput sa capete contur cu fiecare virgula pusa, cu fiecare fraza potrivita trairii pe care imi doream sa o impartasesc si cu fiecare delete de dupa fiecare recitire, feedback si rescriere. Si astfel am ajuns aici.

Vocatia apare cand te astepti mai putin si cand esti mai vulnerabil ca niciodata. E important sa o imbratisezi din toata inima, sa o intelegi si sa o pui la treaba. Fiecare dintre noi primeste un dar la un moment dat pe care e dator sa il utilizeze cum stie mai bine.

Bucurati-va de toate lucrurile care vi se intampla si cautati-le in mod binevoitor sensul si logica...brusc se va aprinde lumina, va garantez!

  

Indragostita de o mie de barbati pe care nu-i cunosc

Desi nu sunteti in fata unei destainuiri picante a unei femei frivole, tot despre un soi de frivolitate, ce-i drept doar ideatica, este vorba. Cu cea mai mare sinceritate va marturisesc ca am descoperit ce usor este sa te indragostesti nebuneste de cineva pe care nu-l cunosti.

De fapt, ca sa dam sinceritatea pe fata, consider ca nu exista persoana pe lumea asta care sa nu se fi dedat la asemenea imprudente, macar o data in viata.

Asadar, sa recapitulam procesul, simplu de altfel. Te afli intr-o stare usor vulnerabila, fluturii sunt coconi si ii simti in stomac cum cresc si isi fac loc sa se desfaca. Esti relaxata si simti ca ceva bun are sa ti se intample dupa atatea obstacole care te apropie de Rapunzel sau de Pocahontas, ambele femei de actiune, asumate, si care ar face orice in numele iubirii fata de El. Te uiti la telefon care dintr-o data incepe sa sune. O invitatie cu prietenii, colegii sau familia, care in mod normal ar fi fost refuzata, dintr-o data devine nemaipomenit de interesanta.

Printre stelute, artificii, stop-cadre si o liniste asurzitoare, dai cu ochii de El. Orice altceva se intampla in jurul tau, pare desprins dintr-o alta galaxie. Radacini albe si stralucitoare pleaca dinspre tine spre El, si ai senzatia, aproape schizoida, ca de fapt va cunoasteti de mult timp. Ti se pare cu totul atragator, si nu ai putea alege nici cu pistolul la tampla, ceva care iti place cel mai mult la El. Orice ai scoate din acest tot, il transforma in altceva.

Atunci coconii aceia albi si lipiciosi din stomac se desfac. Din ei ies in mod absolut fenomenal fluturi cu aripi mari si frumos colorate care se rotesc haotic in stomacul tau, intrebandu-se de ce oare ii tii captivi. Te apuca o ameteala dulce si nu iti doresti altceva decat sa contemplezi, sa zambesti tamp, sa radiezi.

Te apropii de El. Pleoapele devin grele, iar genele incredibil de lungi si arcuite. Zambetul intepeneste fix pe fata, palmele transpira si vocea devine mieroasa si unduitoare. Genunchii refuza sa te mai ajute si jura ca trebuie sa incepi sa zbori. Si pana sa iti dai seama ce sa-i spui, cum sa te prezinti si cum sa pari detasata, conversatia se leaga intr-un mod de neinteles. Dupa fiecare punct, incepe firesc si cursiv o noua idee, dupa o intrebare, un raspuns, dupa un zambet, un ras voluptos si totul pare acum mult mai mult decat la inceput.

Insa pasul esential si proba veritatii se da la sfarsitul conversatiei, cand toate temerile, tiparele vechi, frustarile si asteptarile tale si ale lui, dau buzna in mintea ta si a lui, reclamandu-si fiecare primul loc. Toate se amesteca, fluturii din stomac devin buimaciti si daca toate aceste temeri si asteptari te complesesc pe tine, pe El, sau pe amandoi, este foarte posibil ca in acel moment sa te pierzi atat pe tine cat si pe El. Dar daca ai curajul sa iti deschizi larg inima si sa lasi acei fluturi mari, frumosi si colorati sa iasa, atunci, nu, nu mai exista nici un risc, desi paradoxal, la inceput ai crede ca atunci esti mai vulnerabila decat oricand. De fapt atunci esti imbatabila.

Apoi vin zile si nopti; de fapt la inceput mai mult nopti decat zile. In aceasta faza e foarte posibil sa te ia valul pe sus si sa simti ca unicul mod confortabil de a-ti conduce in continuare existenta, este in stransa legatura cu El. Atunci e foarte important sa iti aduci aminte de tine, si sa nu te uiti. Meduzele inteapa rau, si nu au o viata lunga!

Si apoi poate veni un moment cand radacinile acelea albe si stralucitoare se retrag, se usuca si in final, se rup. Poti alege sa te retragi si tu, sau poti alege sa fortezi rabdarea celuilalt. Sa spunem totusi ca alegi in mod intelept sa te retragi discret. Atunci incepi sa incorporezi amintirea lui in experienta ta. Incepi sa il integrezi in povestile tale, devine un element de baza in sfaturile pe care le dai prietenelor suferinde si iti dai seama ca intr-un fel sau altul, o parte din El va ramane pentru totodeauna cu tine.

Esti singura din nou si daca cineva te intreaba cum arata pentru tine barbatul ideal, incepi sa creionezi un tablou incarcat, in care forma sprancenelor primului barbat din viata ta se intrepatrunde cu ochii albastri ai celui de-al doilea, cu buzele arse de soare ale celui de-al treilea si cu pielea bronzata a tipului din Vama de vara trecuta cu care ai baut o cafea pe plaja; cu vocea sexoasa a unui actor pe care l-ai vazut intr-o piesa la Greenhours saptamana trecuta si cu umorul excentric al colegului de birou. Ai vrea sa aiba zambetul vecinului cu care schimbi politeturi in fiecare dimineata, si candoarea colegului de grupa din anul II de facultate care se tinea, fara speranta dupa tine.

Iti dai seama ca de fapt esti indragostita nu de un barbat ci de cu mult mai multi. Se spune ca inainte sa il rogi pe Dumnezeu sa te ajute sa il gasesti pe barbatul ideal pentru tine, ar trebui sa stii macar tu ce cauti si cum arata El. Si totusi mi se pare o infamie sa ii cer lui Dumnezeu o suta de barbati diferiti, intr-unul singur. Si atunci vorbesc si scriu despre El cu fiecare ocazie pe care o am, sperand sa se recunoasca singur, daca mie mi-ar lipsi vigilenta acelui moment.

Surpriza intervine atunci cand si mai multi barbati decat cei despre care scriu sau vorbesc se recunosc in modelul pe care il evoc. Acum ma intelegeti sper, cand va spuneam la inceput ca sunt indragostita de o mie de barbati diferiti, pe care nu-i cunosc.

Cu toate acestea, visez la unul singur pe care sa-l cunosc, sa-l simt, sa-l iubesc si care sa nu-mi aminteasca de nimeni. Atunci in sfarsit, as putea sa va vorbesc despre fidelitate, si nu despre frivolitate, chiar si doar la nivel teoretic, ca in destainuirea de fata.