Cu totii avem neimpliniri, frustrari, lucruri pe care ni le-am dori sa arate altfel, la noi, la viata noastra, cu totii avem suparari, mai vechi sau mai noi, tristeturi de tot felul, stiute sau nestiute, ascunse cu grija dupa usa, cu totii am suspinat dupa un barbat sau o femeie, cu totii ne-am simtit la un moment dat abandonati, neajutorati si singuri.
Si totusi daca ar fi, sa vina un moment in viata ta in care cineva sa iti spuna "Renunta la toate astea! Esti liber! Si acum mai incearca o data! Fa din nou!", iar tu sa ai sentimental viu ca viata ta incepe din nou, intr-un mod insa mai constient si mai asumat. Cum ar fi?
Personal, am trecut prin multe etape de dezvoltare personala. Am plecat iremediabil de la stadiul in care multi dintre noi ne aflam, cu o copilarie pe care mi-as fi dorit-o un pic altfel. Apoi am trecut prin etapa in care mi se parea ca toata lumea din jurul meu e vinovata intr-o masura mai mare sau mai mica, de toata nefericirea si neimplinirea mea. Prin urmare, cautam cu disperare bucuria dar si implinirea tot in exteriorul meu. Aveam sentimentul viu ca la un moment dat va veni cineva si ma va salva.
Si asa a fost, insa nu cum mi-am inchipuit eu, pe-un cal alb si cu pletele blonde fluturand in vant ci prin diferiti oameni foarte dragi care mi-au aratat o noua cale spre mine, care m-au sustinut si mi-au dat viziune.
Nu m-am atasat niciodata de suferinta, mi-au placut intotdeauna bucuria, iubirea, lucrurile frumoase, gratioase si care emotioneaza. Asa ca atunci cand mi s-a dat sansa sa aleg, intre a-mi trai viata intr-un cerc inchis in care cineva imi da bice pe spate doar ca eu sa am de ce ma plange mai departe, sa am motive sa ii spun prietenei celei mai bune ca eu sufar mai mult decat sufera ea, am ales bucuria, am ales iubirea, am ales lucrurile frumoase, dar mai ales am ales sa imi conduc singura viata, asumat, ca un om mare, care reuseste dar care mai si greseste, care se bucura, care respira, care simte, care traieste pentru sine si in sine.
Am trait acest moment cu totul, cu fiecare simt in parte intr-o experienta uluitoare in care am luat parte la propria mea reciclare. Ce-am citit pana acum, sau ce am crezut ca am inteles sau experimentat pana aici, de abia acum a capatat cu adevarat sens. Nu stiu daca asta o fi trezirea despre care tot am citit in cartit, insa da...chiar simt ca m-am trezit, cu toata fiinta mea.
De ce va povestesc toate astea? Pentru ca stiu ca intotdeauna si pentru fiecare exista o cale dar ca totodata fiecare dintre noi avem nevoie de curaj, imbarbatare si sustinere, iar o experienta traita sincer si povestita la fel de sincer, poate ajuta. La ce? Sa iesim din teama, din frica continua care ne face obedienti, frustrati si neimpliniti, din lupta continua dusa aprig de egoul nostru cu dorinta launtrica de a face lucrurile altfel si de a fi fericiti, de a trai cu convingerea continua ca asta conteaza si ca daca potopul lui Noe ar veni maine peste noi, si ne-am trezi brusc fara nimic decat cu noi insine, sa simtim ca avem deja totul.
