Nonutopie de Craciun

 

Astazi e prima zi de Craciun, si e bine. Dar cum "binele" e subiectiv si se afla intr-o dinamica direct proportionala cu dinamica trasformarilor fiecaruia dintre noi, si "binele" meu s-a transformat in toti acesti ani o data cu mine.

 

Mergeam aseara la colindat, nu casele vecinilor si prietenilor, ci a strazilor din imprejurimea casei bunicilor mei unde mi-am petrecut Craciunul. Am vazut inca grupuri de copii, care mai mari care mai mici, care mai nevoiasi, care in deplinatatea potentelor financiare...colindand, nu ca mine, observand de la distanta, ci intrand sovaielnic in fiecare curte si strigand curajos "Primiti cu colinda?".

 

Cei mai multi mergeau bucurosi si plini de insemnatatea momentului. E drept ca tot acest ritual a capatat si o latura recompensatorie "in numerar" un pic diferita de invitatia strabunicilor nostri la colaci, mere si nuci. Dar pana una alta si noi ne-am transformat in fiinte care mai "corporatiste" ca altele, care si-au diluat relatia directa cu natura, pamantul si ofrandele acestuia, si care s-au apropiat tot mai mult de "cash-flow" si beneficiile sale. Nu e un repros ci doar o punctare a unei transformari, pana la urma firesti, ai carei rezultate suntem noi si copii pe care i-am vazut eu aseara la colindat.

 

Ceea ce m-a bucurat enorm a fost un soi de firesc insotit de autenticitate si bucurie pe care le-am regasit cu ocazia acestui Craciun, prin prisma colindatorilor dar si a gazdelor, deopotriva. Astfel, colindatorii cantau toate cele patru strofe ale "O ce veste minunata!", cuvintele erau rotunjite corect, si spuse pe rand fara nici urma de graba; gazdele stateau alineate in usa, zgribulind de frig, zambind nostalgic cu ochii vibrand luminosi si murmurand usor din buze pe alocuri versuri pe care si le aminteau. La final, bucuria era autentica si de o parte si de alta, colindatorii cereau suplimentar un pahar de apa, si voiniceste o porneau multumiti spre alte curti.

 

Trecand de casele din cartier, am ajuns la magazinul de "cosmetice, detergenti si alte sosete" pe unde in orasul bunicilor mei trece Mosul pe ultima suta de metri in ajunul Craciunului. In magazine domnea un aer subtil de calm si cumpatare. Cadourile nu mai erau luate la metru, cu dezinteres si lacomie dizgratioasa ci cu chibzuiala inteleapta dupa nevoile si dorintele destinatarilor cadourilor. Langa, la magazinul  "fructe si legume" vanzatoarea era insarcinata in luna a 8-a si imi zambea larg cantarindu-mi 1 kg de lamai in ajunul Craciunului cu aceeasi bucurie cu care mi-ar fi oferit o turta dulce in fata sobei calde de acasa, fara urma de oboseala, nemultumire sau frustrare.

 

De Craciun, intalnirile mele au fost firesti, sincere si autentice, fara "Jingle Bells" de fatada si dialoguri formale langa brad cu Mosu, in care ne minteam deliberat reciproc cu zambetul pe buze. De data asta, s-au spus unele lucruri, si s-au iertat altele, ne-am bucurat impreuna pentru cele nou descoperite unul in celalt dupa ce am dat poleiala si barba, cu care m-am multumit ani de-a randul, la o parte.

 

Asadar, ceea ce nu demult as fi numit-o ingaduitor drept o utopie dragalasa, astazi pot sa ma mandresc ca am trait-o si simtit-o direct, chiar de Craciun, ca un basm rescris doar pentru mine in 2012.

 

Asa ca va urez Craciun fericit tuturor...si sa va simtiti asa cum stiti voi de bine!

 

Iosicumini

 

 

 

Cu ocazia sfarsitului lumii

E o seara frumoasa de iarna, cu zapada pe pervaz, lumanari aprinse peste tot, biscuiti cu scortisoara si ghimbir pe masa, brad in coltul camerei si betisoare parfumate cu santal si iasomie...e numai bine in casa si imi incerc pufosenia pijamalei primite de la mama de Craciun, cu anticipatie. Am o cana mare cu ceai in dreapta mea si laptopul in brate in fotoliul meu "creator"...Si ce fac eu?...Ei bine da, astept curioasa, ca atunci cand il pandeam pe Mosu dupa fotoliul din sufragerie, sfarsitul lumii.

 

Cum mi-l inchipui eu? ...In primul rand mi-l inchipui ca un moment al bilantului, care de obicei venea pe branci si usor buimacit de carnati, toba, slaninuta, piftie si sarmale, undeva spre sfarsitul anului si atingea apogeul de 2 ianuarie cand trecea oboseala revelionului si dadea buzna nevoia de-a avea totul sub control, atent planificat pentru anul care tocmai a inceput sa ticaie. Si cu toate astea este un bilant un pic altfel. E un bilant al vietii intregi.

 

Ati incercat vreodata exercitiul macar, de-a va rezuma viata in 2, hai maxim 4, cadre de film? Ce ati alege din multitudinea de cadre de care ati fi mandri. Cum ar arata acest bilant al vietii voastre cu iz de publicitate de sarbatori? Ce credeti ca ati lua cu voi, daca ar fi ca maine sa fie sfarsitul lumii?

 

Si pentru prima data in viata mea nu m-a cuprins teama de disparitie, de moarte si de ruptura si am mers cu exercitiul mai departe, mai luand o gura din ceaiul inca aburind de langa mine.

 

Cred ca viata mea (cel putin cea de pana acum) ar incapea nici in 4, si nici in 2, ba chiar indraznesc sa o inghesui artistic si suprarealist, intr-un singur cadru.

 

L-as vedea in alb si bleu-pastel si roz, neaparat roz.

 

In mijloc ar fi mama si langa ea toti oamenii dragi pe care i-am intalnit in viata asta:

• fie ca fac parte din familie, fie ca i-am intalnit pe parcurs si ne-am imprietenit;
• fie ca mi-au fost dragi din prima, ca si cand ne-am fi cunoscut deja de ere intregi, fie daca la inceput au racait in mine ca un traforaj, si in final mi-au reamintit iertarea, iubirea neconditionata, abandonul judecatilor de valoare in privinta altora si in final, tacerea inteleapta si ascultatul de sine;
• fie ca i-am cunoscut, fie ca doar le-am simtit prezenta de la departare si le-am intalnit privirea in treacat;
• fie ca i-am tinut in brate, fie ca m-au tinut ei pe mine in brate;
• fie ca i-am sfatuit pana am invatat sa tac si sa accept alegerile lor, fie ca am fost sfatuita, sustinuta, investita cu increderea lor, tinuta de mana pe alocuri si imbratisata cu drag;
• fie ca ii mai vad inca in jurul meu, sau ca doar le simt prezenta calda, fireasca si suava langa mine;

 

In mijlocul lor, purtata ca un star-rock de multimea aceasta, as fi eu. Imbracata intr-o rochie alba, vaporoasa din matase, cu picioarele goale si parul plimbat incet de vantul adiind doar. Din inima mea ar iesi o raza stralucitoare cu un spectru nemaipomenit, ca un tunel de lumina, care s-ar inalta spre cer. A...si da, desi nu se vede nimic, in acel cadru as simti ca Cineva acolo sus zambeste si se bucura. Astfel incat, ma gandesc ce norocoasa ma aflu, ce fericita ma simt si ce iubita sunt.

 

Si daca e asa, inseamna ca poate doar O lume se va sfarsi in seara asta, si o alta se va naste maine, cu noi in ea, in care fiecare sa aiba parte de o baie de multime ca cea din tabloul pe care vi-l descriam stangaci mai sus.

 

Un biscuit cu scortisoara si ultimele doua guri de ceai. Acum cred ca sunt gata!