La nunta in India…
Stiu suna mistic, spiritual si
foarte misterios. Asa mi-o inchipuiam si eu, atunci cand eram mica si filmele
bollywoodiene erau singurele, alaturi de Karate Kid, pe care le puteam vedea la
cinema-ul meu mic de provincie. Pe atunci mi se parea magic dansul indian,
costumele viu colorate si femeile frumoase cu acel “bindu” intre sprancene. Si
iata ca peste ani, multi, am ajuns in India.
Calatoria, sau mobilul ei mai
degraba, i-l datorez intru totul unui foarte bun prieten indian care m-a
invitat entuziast, la nunta sa ce urma sa aiba loc in Trivandrum si Cochin,
undeva in sudul Indiei, la aproximativ 3.500 km de New Delhi. Departe…
Dupa ce am fost avertizata sa nu
calatoresc singura in India ca femeie, am plecat, cu un bun si apropiat prieten
de-al meu, la nunta…in India.
Am plecat in decembrie, cand in
Bucuresti erau -20C, in New Delhi 17C, iar in Trivandrum 35C.
Primele lucruri mai putin mistice
cu care a trebuit sa ma obisnuiesc inca de la inceput, au fost mizeria si
saracia crasa, apa potabila nepotabila si bacsisul. E bine de stiut ca desi ma
pregatisem cu o lista lunga de vaccinuri contra diferitelor boli exotice si mai
putin exotice din zona, inclusiv spalatul pe dinti trebuie facut cu apa
imbuteliata. E iarasi bine de stiut ca sunt multi care vand apa de la robinet
imbuteliata de ei, asa ca trebuie sa fii foarte atent atunci cand cumperi apa
de pe strada. E ciudat cum apa, care noua aici ni se pare o banalitate, acolo
devine un bun de pret. Am vazut oameni care cumparau apa la punga de plastic pe
strada contra unei sume modice de bani. De asemenea, exista program pentru
furnizarea apei. Undeva intre 7-10 dimineata si seara inca vreo 2 ore. Astfel
incat mai toate hotelurile au rezervoare mari de apa, iar dusul e pe baza de
caus, tocmai pentru a economisi consumul de apa.
Bacsisul e o practica atat de
incetatenita incat nu se concepe sa nu o practici o data ajuns pe aeroportul
din New Delhi. Si daca esti incepator intr-ale rupiilor si bacsisului, indienii
sunt dornici sa te invete cat trebuie sa dai si unde: soferului de taxi, insotitorului
soferului de taxi, receptionerului, baiatului cu bagajele, baiatului care iti
inmaneaza cheia de la camera de hotel, cameristei, soferului de ricsa, etc
Dupa 17 ore de zbor si tranzit
prin trei aeroporturi, pierdut tichetul de imbarcare in New Delhi si regasit cu
5 minute inainte de zbor, am ajuns in Trivandrum unde am fost asteptati de
viitorul mire si aproape toata familia lui. Nu se intampla prea des sa ai la
nunta “europeni”.
A doua zi am plecat la
cumparaturi. Mai ales pentru femei e necesar sa adopti stilul vestimentar al
locului, saree sau camise-salvar, o camasa lunga pana la genunchi si salvari.
Asa ca am plecat cu “fetele” intr-un magazin de saree-uri si alte lucruri
asemanatoare. Culorile erau absolut fascinante. Am plecat de acolo dupa vreo 4
ore, cu un saree de gala pentru nunta, si doua costume de camasa si salvari
pentru purtatul de zi-cu-zi, pe perioada sederii mele acolo.
Cu mare bucurie am ajuns in cele
din urma la nunta. Iasomie, aur,
betisoare parfumate, emotii, muzica si multa bucurie. E drept ca ritualul e
diferit, insa mirii, parintii, nuntasii…destul de asemanatori.
Iata o poza in saree-ul meu de
gala, inainte de nunta, cu ghirlanda de iasomie in par:
Si de la nunta:
Mirele si mireasa in plin ritual…
La templu, dupa nunta…
Masa, dansul si felicitarile…pe
frunza de palmierJ
Sunt multe de povestit inca…vizita
mea la astrologul de familie al prietenului meu indian, vizitele la templele
din zona, cum mi s-au furat toate actele si banii din camera de hotel, cum
ambasada din New Delhi nu m-a ajutat cu nimic, cum am reusit providential sa
imi recuperez pasaportul, cum am descoperit eu Taj Mahalul, Jai-Purul si Himalaya,
bucuria si deschiderea oamenilor de acolo, templele tibetane, firescul
lucrurilor si acceptarea acestora asa cum sunt, cum am ajuns in Romania dupa 3
saptamani cu o traista tibetana de merinde in care mai aveam doar un portofel
gol, o cartela de expres Otopeni-Bucuresti si cheile de la apartament…
Cred ca India este o tara a
paradoxului continuu si de gasit la tot pasul, care m-a facut sa inteleg ca
lucrurile sunt asa cum sunt insa sta in puterea mea de a trai viata zi de zi cu
bucurie si acceptare pentru ceea ce a fost si determinare si curaj pentru ceea
ce va veni. Si asa in loc de punct, o poza din Himalaya…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu