Jurnal de casa noua

CA DE-NCEPUT...

 

Eh, simt nevoia sa ma justific. Mi-am cumparat o casa, mai veche, mai derapanata, dar cu o gradina mare, verde si cu pasari multe si foarte galagioase. Ma bucur tare de tot. Si fiindca ma gandeam ca povestile mele in legatura cu casa aceasta ar putea sa va placa, sa va inspire, sa va ajute sau doar sa va binedispuna, m-am gandit sa inaugurez o noua rubrica...Jurnal de casa noua!

 

Voi scrie aici despre orice tine de casa, de la cum a aparut aceasta casa in peisaj si ce lectii imi ofera, despre amenajari, despre locuri si oameni, orice...

 

Asa ca sa fie intr-un ceas bun:-)




 

EPISODUL 1: CASA MEA...O STARE DE SPIRIT

 

De cand ma stiu am fost o comoda. Imi place ca sambata sa ma duc la Greenhours in gradina sa beau o cafea si sa citesc ceva sau sa scriu, decat sa dau cu aspiratorul prin casa. Imi place sa merg pe jos la teatru si sa nu imi fac griji cand circula ultimul metrou sau cu ce ajung acasa. Imi place sa cobor din bloc si sa dau fix in buricul targului. Imi place sa imi cumpar flori si ma pricep mai putin sa le cresc. Gatesc cand am "chef", musafiri, sau cand ma apuca febra vreunei curi de slabire sau a mancatului sanatos. Spal vasele o data la trei zile, dar inca nu am avut curajul sa imi cumpar o masina de spalat vase...asa de jena. Asa sunt eu, sau mai bine spus eram...

 

Tin minte si acum cand mai multi colegi de birou isi impartaseau visul de a avea o casa undeva la tara, o gradina, flori, legume proaspete...si atunci eu le-am spus ca pentru nimic in lume nu as renunta la apartamentul meu din Calea Victoriei pentru o casa la tara.

 

Si uite asa...am inceput sa citesc, sa ma dezvolt personal, sa cresc mare, sa imi schimb prioritatile si sa simt din ce in ce mai fidel ce e authentic si ce nu.

 

Un prieten mi-a recomandat la un moment dat sa citesc colectia de carti despre Anastasia, Cedrii Sunatori ai Rusiei, despre care am mai vorbit. Acolo elementul fundamental este crearea si mentinerea unui spatiu cald, familiar, bun si bland, care sa te cunoasca, care sa te indrageasca, si impreuna cu care sa traiesti.

 

Imi amintesc ca desi acela a fost primul moment in care mi s-a parut atractiva idea de a avea o casa la tara, nici atunci nu am simtit nevoia sa am bucata mea de pamant.

 

A mai trecut un timp, si intr-o buna zi, mi-a venit asa un dor de duca si am dat diminetile mele lungi de somn si lenevit in pat fara directie, pe o plimbare in Bucegi, la Babele. asa tam-nesam. Am stat acolo la cabana peste noapte. Cam tot pe vremea asta anul trecut... Simteam ca mi se pregateste ceva. Duminica dimineata s-a starnit o vijelie de comoda mea telecabina mi-a aratat cu degetul drumul spre Sinaia...pe jos. Am incercat o multime de stari pana jos. De entuziasm, bucurie, speranta, frica, disperare, concentrare, si in final...de eliberare. Asa am simtit drumul acela ca pe o exorcizare.

 

Dar frumos si coplesitor totodata este ca intotdeauna m-am simtit tinuta in brate de munte, de padure, de jnepeni...Cand imi era mai greu si mai greu, ridicam privirea de la drum si priveam in zare...cerul, inaltimea, brazii al caror varf probabil nu a ajuns sa-l atinga decat pasarile in zborul lor. Si pricepeam ca tot ce ma nelinistea, ce ma epuiza...era in mine si nu in afara mea. Si acel ceva iesea...cu fiecare pas, cu fiecare plans isteric ce ma cuprindea din cand in cand, cu fiecare crampa musculara, cu fiecare piatra al carui contur il defineam prin bocancii mei.

 

Atunci mi-a incoltit in suflet dorinta de a avea un spatiu al meu. Si nu in Calea Victoriei, sau intr-un bloc nauc din Bucuresti, ci la casa. Sa am iarba si copaci, si sa simt pamantul sub picioare ori de cate ori simt nevoia sa-mi aduc aminte de el.

 

La inceput a fost asa...ceva timid. Ma gandeam ca e o investitie mai mare decat pot eu duce si in timp am cazut intr-o descurajare, si evident in inertia din care tocmai eram pe cale sa ies.

 

Si-am dus-o asa un timp, insa nimic nu a mai fost cum fusese. Simteam altfel marea, muntele, gradina de acasa de la Piatra-Neamt. Nu pot sa pun degetul si sa spun fix ce s-a schimbat, insa stiu cert ca nu le mai priveam ca pe un decor frumos colorat de un scenograf iscusit, ci ca pe niste fiinte vii care se bucura si sufera fix ca si noi. Doar ca in plus...ele nu pot vorbi, nu pot striga, nu pot geme, nu pot tipa, nu pot arata cu degetul. Si asta ma facea sa le privesc cu un si mai profund drag si respect.

 

Si asa am ajuns la un workshop extraordinary care mi-a dat perspectiva, zvac si o profunda incredere, si asta fiindca mi-a fost dat sa simt puternic legatura stransa pe care o am cu tot ce ma inconjoara. Nu credeam ca imi va fi dat vreodata sa simt asta...si totusi. Dupa acea experienta unica, dorinta de-a avea o bucata de pamant si o casa devenise o stare de spirit, o dorinta arzatoare de ma reuni cu un vechi prieten, de-a fi in pace, de-a ma regasi.

 

Si asa la nici o saptmana dupa aceasta experienta, am vorbit tuturor dornici sa ma asculte de faptul ca vreau o casa ieftina dar cel mai important, cu teren si aproape de Bucuresti. Asa a venit si oferta, au venit si resursele.

 

Cand am mers prima data sa o vizitez, si prietena care ma conducea ii povestea altei prietene intr-o doara..."Mergem la casuta lui Hellen." m-am topit de sus pana jos. Parca gradina, casa, prindeau contur si spirit si personalitate inainte chiar de a le cunoaste.

 

Si asa am dat cu ochii de ele...casa cu o arhitectura veche, boiereasca, frumoasa, dar neingrijita si parasita de ani buni. Iar gradina...o biosfera in toata regula, pasari de toate culorile si canturile, salcii, corcodusi, ciresi, gutui si soci,  asezati de vant dupa bunul lui plac. Mi-a placut de prima data acolo. Stiam ca are sa fie greu, stiam ca poate daca aveam rabdare mai multa as fi gasit un teren, mai ieftin, mai frumos, mai, si mai...dar cumva simteam o asemanare intre mine si acea casa. Simt intr-un mod ciudat ca fiecare gunoi cules din iarba, fiecare scandura noua batuta in locul celei vechi si putrezite, fiecare geam schimbat si fiecare fereastra noua deschisa, reflecta schimbarea, curatarea si deschiderea din mine insami.

 

Asa ca sunt tare mandra de achizitia mea si de abia astept sa ma mut acolo si sa va invit la o salata de rosii din gradina, sau la cules de gutui, corcodusi, piersici sau cirese. De abia astept!