"De facut" ...in(cepand cu) 2013

Mi-am dorit sa scriu eseul acesta intai pe 31 decembrie 2012, si sa-l numesc scurt "Inventar pentru a doua zi". Dar cum un titlu inspirat nu e totul, iar lista prioritatilor mele pentru 2013 inca se invartea browninan undeva in si pe langa mine, am amanat momentul pentru 1 ianuarie 2013. L-am amanat apoi pentru 2 ianuarie, si tot asa, astfel incat iata ca de abia astazi m-am asezat sa scriu despre asta.

 

Ceea ce ador (fara a fi un cuvant prea mare) in apropierea sarbatorilor, este vanticelul de inocenta si ingenuitate pretioasa care cuprinde pe oricine se lasa cuprins de el, indiferent de varsta, potential financiar, de e barbat ori femeie, de e singur, casatorit, intr-un amantlic pasional, vaduv, parasit sau doar indragostit/a de cineva. Toata lumea isi doreste ceva bun si constructiv pentru anul ce incepe, toata lumea isi creioneaza macar mental o lista mai scurta sau mai lunga, mai simpla sau mai elaborata, de dorinte si proiecte.

 

Si tocmai fiindca aceasta inocenta si ingenuitate ne apropie de univers si divinitate intr-un mod subtil, fara "tras de clopote" si fanfare spectaculoase, pentru inceput de an mi-as dori sa celebrez tocmai aceasta solidaritate a noastra si sa scriu despre dorintele noastre pentru anul 2013, in incercarea de a ne croi singurei anul ce va sa vie.

 

Prin urmare, va lansez provocarea de a-mi lasa cate un comment cu o dorinta de-a voastra pentru anul 2013. Eseul urmator va cuprinde toate aceste dorinte si va va fi dedicat in totalitate. Provocarea incepe astazi, iar eseul mi-as dori sa il scriu weekendul viitor asa ca astept comment-urile voastre. Va rog sa dati mai departe si celor care in mod anonim sau nu, ar dori sa-si impartaseasca dorintele pentru 2013 cu noi.

 

Voi traduce cele catea randuri si in engleza pentru toti ceilalti prieteni care oricat ar fi de salvator Google Translate, nu reusesc sa inteleaga mesajul pe de-a-ntregul.

 

Voi incepe eu, ca o gazda care ma aflu...

 

Pentru anul 2013 imi doresc sa iubesc si mai mult decat am iubit anul trecut, sa fiu mai curajoasa si mai fara frici si temeri, sa ajut mai mult si mai intelept decat anul trecut, sa am mai multa incredere, intelepciune si intelegere a lucrurilor si oamenilor din jurul meu.

 

 

Multumesc,
Iosicumini

Nonutopie de Craciun

 

Astazi e prima zi de Craciun, si e bine. Dar cum "binele" e subiectiv si se afla intr-o dinamica direct proportionala cu dinamica trasformarilor fiecaruia dintre noi, si "binele" meu s-a transformat in toti acesti ani o data cu mine.

 

Mergeam aseara la colindat, nu casele vecinilor si prietenilor, ci a strazilor din imprejurimea casei bunicilor mei unde mi-am petrecut Craciunul. Am vazut inca grupuri de copii, care mai mari care mai mici, care mai nevoiasi, care in deplinatatea potentelor financiare...colindand, nu ca mine, observand de la distanta, ci intrand sovaielnic in fiecare curte si strigand curajos "Primiti cu colinda?".

 

Cei mai multi mergeau bucurosi si plini de insemnatatea momentului. E drept ca tot acest ritual a capatat si o latura recompensatorie "in numerar" un pic diferita de invitatia strabunicilor nostri la colaci, mere si nuci. Dar pana una alta si noi ne-am transformat in fiinte care mai "corporatiste" ca altele, care si-au diluat relatia directa cu natura, pamantul si ofrandele acestuia, si care s-au apropiat tot mai mult de "cash-flow" si beneficiile sale. Nu e un repros ci doar o punctare a unei transformari, pana la urma firesti, ai carei rezultate suntem noi si copii pe care i-am vazut eu aseara la colindat.

 

Ceea ce m-a bucurat enorm a fost un soi de firesc insotit de autenticitate si bucurie pe care le-am regasit cu ocazia acestui Craciun, prin prisma colindatorilor dar si a gazdelor, deopotriva. Astfel, colindatorii cantau toate cele patru strofe ale "O ce veste minunata!", cuvintele erau rotunjite corect, si spuse pe rand fara nici urma de graba; gazdele stateau alineate in usa, zgribulind de frig, zambind nostalgic cu ochii vibrand luminosi si murmurand usor din buze pe alocuri versuri pe care si le aminteau. La final, bucuria era autentica si de o parte si de alta, colindatorii cereau suplimentar un pahar de apa, si voiniceste o porneau multumiti spre alte curti.

 

Trecand de casele din cartier, am ajuns la magazinul de "cosmetice, detergenti si alte sosete" pe unde in orasul bunicilor mei trece Mosul pe ultima suta de metri in ajunul Craciunului. In magazine domnea un aer subtil de calm si cumpatare. Cadourile nu mai erau luate la metru, cu dezinteres si lacomie dizgratioasa ci cu chibzuiala inteleapta dupa nevoile si dorintele destinatarilor cadourilor. Langa, la magazinul  "fructe si legume" vanzatoarea era insarcinata in luna a 8-a si imi zambea larg cantarindu-mi 1 kg de lamai in ajunul Craciunului cu aceeasi bucurie cu care mi-ar fi oferit o turta dulce in fata sobei calde de acasa, fara urma de oboseala, nemultumire sau frustrare.

 

De Craciun, intalnirile mele au fost firesti, sincere si autentice, fara "Jingle Bells" de fatada si dialoguri formale langa brad cu Mosu, in care ne minteam deliberat reciproc cu zambetul pe buze. De data asta, s-au spus unele lucruri, si s-au iertat altele, ne-am bucurat impreuna pentru cele nou descoperite unul in celalt dupa ce am dat poleiala si barba, cu care m-am multumit ani de-a randul, la o parte.

 

Asadar, ceea ce nu demult as fi numit-o ingaduitor drept o utopie dragalasa, astazi pot sa ma mandresc ca am trait-o si simtit-o direct, chiar de Craciun, ca un basm rescris doar pentru mine in 2012.

 

Asa ca va urez Craciun fericit tuturor...si sa va simtiti asa cum stiti voi de bine!

 

Iosicumini

 

 

 

Cu ocazia sfarsitului lumii

E o seara frumoasa de iarna, cu zapada pe pervaz, lumanari aprinse peste tot, biscuiti cu scortisoara si ghimbir pe masa, brad in coltul camerei si betisoare parfumate cu santal si iasomie...e numai bine in casa si imi incerc pufosenia pijamalei primite de la mama de Craciun, cu anticipatie. Am o cana mare cu ceai in dreapta mea si laptopul in brate in fotoliul meu "creator"...Si ce fac eu?...Ei bine da, astept curioasa, ca atunci cand il pandeam pe Mosu dupa fotoliul din sufragerie, sfarsitul lumii.

 

Cum mi-l inchipui eu? ...In primul rand mi-l inchipui ca un moment al bilantului, care de obicei venea pe branci si usor buimacit de carnati, toba, slaninuta, piftie si sarmale, undeva spre sfarsitul anului si atingea apogeul de 2 ianuarie cand trecea oboseala revelionului si dadea buzna nevoia de-a avea totul sub control, atent planificat pentru anul care tocmai a inceput sa ticaie. Si cu toate astea este un bilant un pic altfel. E un bilant al vietii intregi.

 

Ati incercat vreodata exercitiul macar, de-a va rezuma viata in 2, hai maxim 4, cadre de film? Ce ati alege din multitudinea de cadre de care ati fi mandri. Cum ar arata acest bilant al vietii voastre cu iz de publicitate de sarbatori? Ce credeti ca ati lua cu voi, daca ar fi ca maine sa fie sfarsitul lumii?

 

Si pentru prima data in viata mea nu m-a cuprins teama de disparitie, de moarte si de ruptura si am mers cu exercitiul mai departe, mai luand o gura din ceaiul inca aburind de langa mine.

 

Cred ca viata mea (cel putin cea de pana acum) ar incapea nici in 4, si nici in 2, ba chiar indraznesc sa o inghesui artistic si suprarealist, intr-un singur cadru.

 

L-as vedea in alb si bleu-pastel si roz, neaparat roz.

 

In mijloc ar fi mama si langa ea toti oamenii dragi pe care i-am intalnit in viata asta:

• fie ca fac parte din familie, fie ca i-am intalnit pe parcurs si ne-am imprietenit;
• fie ca mi-au fost dragi din prima, ca si cand ne-am fi cunoscut deja de ere intregi, fie daca la inceput au racait in mine ca un traforaj, si in final mi-au reamintit iertarea, iubirea neconditionata, abandonul judecatilor de valoare in privinta altora si in final, tacerea inteleapta si ascultatul de sine;
• fie ca i-am cunoscut, fie ca doar le-am simtit prezenta de la departare si le-am intalnit privirea in treacat;
• fie ca i-am tinut in brate, fie ca m-au tinut ei pe mine in brate;
• fie ca i-am sfatuit pana am invatat sa tac si sa accept alegerile lor, fie ca am fost sfatuita, sustinuta, investita cu increderea lor, tinuta de mana pe alocuri si imbratisata cu drag;
• fie ca ii mai vad inca in jurul meu, sau ca doar le simt prezenta calda, fireasca si suava langa mine;

 

In mijlocul lor, purtata ca un star-rock de multimea aceasta, as fi eu. Imbracata intr-o rochie alba, vaporoasa din matase, cu picioarele goale si parul plimbat incet de vantul adiind doar. Din inima mea ar iesi o raza stralucitoare cu un spectru nemaipomenit, ca un tunel de lumina, care s-ar inalta spre cer. A...si da, desi nu se vede nimic, in acel cadru as simti ca Cineva acolo sus zambeste si se bucura. Astfel incat, ma gandesc ce norocoasa ma aflu, ce fericita ma simt si ce iubita sunt.

 

Si daca e asa, inseamna ca poate doar O lume se va sfarsi in seara asta, si o alta se va naste maine, cu noi in ea, in care fiecare sa aiba parte de o baie de multime ca cea din tabloul pe care vi-l descriam stangaci mai sus.

 

Un biscuit cu scortisoara si ultimele doua guri de ceai. Acum cred ca sunt gata!

 

 

 

 

 

Atentie! Pericol de prabusire!

Vi s-a intamplat vreodata, ca intr-un aspect al vietii sa simtiti ca oricate eforturi si diligente ati depune va invarititi intr-un cerc predesenat si de pe orbita caruia devine imposibil de iesit? Fie ca e vorba de gasirea jobului mult visat, de casa cu gradina de trandafiri in fata, de  masina rosie cu multi cai, de scenariul care sa mearga direct la Cannes sau de mult asteptata regasire a "sufletului-pereche", ne gasim de multe ori intr-o imposibilitate, considerata de sine a fi "obiectiva", de a ne atinge visul in realitatea concreta.

Astfel ca am ajuns sa ma intreb si analizez ce (m-)a facut sa ajung in cercul vicios al imposibilitatilor obiective de tot felul.

Asa incat va voi vorbi in cele ce urmeaza nu despre neputinte, si nici despre frustari si neimpliniri; nici macar despre imposibilitati, fie ele chiar "obiective" (trad.aut. pentru care ne gasim facil o justificare credibila in fata noastra si a celor din jur).

Va voi vorbi despre curaj, despre credinta, rabdare, speranta si iubire. Da, cred ca acesta e inventarul complet al instrumentelor de lucru care sa ne ajute la reconstructia noastra, dupa principiile, dorintele si nazuintele proprii.

Cred ca primul pas in procesul de reconstructie personala este curajul de a recunoaste ca cetatea ta este in pericol de prabusire, ca zidurile groase din fata portii principale sunt demodate, si ca starea de calm si bine din cetate este o prefacatorie, aparenta si usor vulnerabila. Dupa aceea e nevoie de un curaj si mai mare de a da jos de buna-voie zidurile si tot ceea ce e subred, invechit, plin de ciuperci, mucegai si igrasie si sa incepi sa reconstruiesti. 

La inceput nimic din ceea ce e nou nu se potriveste cu vechea temelie, si ai senzatia ca esti un Manole kitchos si de prost gust, in cautarea unei Ane salvatoare care sa asigure de la sine reusita proiectului.

Atunci e momentul in care credinta trebuie sa intervina alaturi de curajul nebun ce urla prin vene. Credinta in Dumnezeu, in destin, in lucrurile si oamenii buni care se nasc si apar in fiecare zi printre noi, in principii si in morala, in traditia autentica si in aerul care ne inconjoara, in copacii care fosnesc, si in iarba verde si praspata care se unduieste docila sub talpile noastre in fiecare zi fara sa zica nicioadata "Nu mai vreau!".  Credinta sustine curajul si te ajuta in fiecare zi sa nu te indoiesti, de tine si de fiecare pas pe care il faci.

Si atunci vine firesc si rabdarea...rabdarea de a gasi piatra potrivita pentru gaura din perete pe care vrei sa o acoperi, rabdarea de a slefui indelung, pana cand piatra capata forma pe care tu o ai in minte. Atunci timpul sta in loc si te asteapta. Brusc graba e o fantoma hilara pe care toata lumea o ignora.

Si asa peretele prinde din nou forma, nimic nu se mai prabuseste, iar detaliile se contureaza firesc, frumos si fara eforturi creative fortate. Nimic pretios sau excesiv.

Doi pasi in spate...si iti dai seama ca ai transformat cetatea ta fortificata de alta data, in casuta de turta dulce a lui Hansel si Gretel, ceva mai stilizata si cu mai multe camere, ce-i drept. Zambesti multumit dar si emotionat. Iti dai seama ca procesul de reconstructie s-a terminat si ca nu mai esti un om "fara casa", sau "cu casa devastata". In sfarsit, dupa mult timp te poti bucura de casa ta noua; ceva mai mica decat cetatea din trecut, dar cu mult mai solida si mai primitoare.

In locul zidurilor groase de aparare, apare un gard viu de irisi bleu-ciel, iar in locul portii inalti cu mii de lacate si incuietori, o portita din lemn cu casuta de scrisori in stanga si un clopotel de atentionare in dreapta. In prima zi, te simti descoperit si vulnerabil insa mai apoi iti dai seama ca din veranda casei tale poti vedea departe. Descoperi cu uimire si exuberanta, oameni si locuri care au fost mereu langa tine insa din cauza zidurilor prea groase si prea tepene, nu le-ai vazut, nu le-ai simtit si nu te-au bucurat.

Iubirea si speranta merg mana in mana si o data ce le descoperi, iti dai seama ca ele au fost mereu acolo. Iti dai seama ca fericirea e in tine, la fel ca si armonia; iar prabusirea e un proces natural de reinnoire, intotdeauna spectaculos, zgomotos si care provoaca temere, insa revigorant si sanatos, in final.

Asadar, curaj, credinta, rabdare, speranta si iubire...

PS...Si nu, nu sunt un pastor german!

De ziua mea...

Am observat ca in ultimul timp nu stiu ce sa raspund la intrebarea "Si ce ti-ai dori cadou de ziua ta?". Nu, nu interpretati gresit, nu ca o geanta chic de la Dada, un stilou cochet, un pulover trendy si cosy din lana de la Stefanel, o bijuterie cu stil aleasa, o carte palpitanta sau un buchet de flori care iti taie respiratia nu ma misca; insa nu pot spune deschis si cu asteptarea incordata la maxim ca imi doresc cu adevarat vreunul dintre lucrurile mai sus amintite.

Fapt pentru care, viata care se pare ca ma cunoaste chiar mai bine decat ma cunosc eu insami, mi-a oferit de ziua mea un soi de replay...al unor intalniri si experiente mai vechi, si pe care le am pastrate cu grija in colectia proprie, langa gentile Dada, colectia de cercei cu pietre si cea de balerini.

E straniu cum revin in viata mea persoane, sentimente, trairi puternice care se repeta cu o recurenta care ma lasa fara cuvinte si cu multe intrebari. E straniu cum unii oameni sau unele evenimente imi pot trezi atat de puternice trairi, de frumusete, de tristete, de dragoste, de barbarie, de prietenie, de singuratate, de implinire, de teama, de caldura.

Si ma gandesc, in buna traditie a lectiilor primite pana atunci si a caracterului meu docil de bun invatacel dornic sa stie cat mai multe, ce ar trebui sa iau din tot acest coktail de emotii, trairi, oameni si sentimente care apar pe tava fix de ziua mea. Cu siguranta ca trebuie sa reactionez diferit de cum am facut-o data trecuta. Si totusi cum?

Reflectand un pic mai mult de 2 secunde (cum faceam de obicei, pana atunci!), mi-am dat seama ca sunt, poate ca multi altii, prea grabita sa ajung undeva sau la cineva, si fac un salt smecheresc, credeam eu, peste toate sentimentele si trairile pe care mi le prilejuiesc acele locuri, oameni sau evenimente. Or, descopar acum cu stupoare, ca pe langa locul sau persoana la care vrei sa ajungi, la fel de important este sa traiesti emotia respectiva independent de persoana sau locul care doar ti-o prilejuieste. M-am vazut retroactiv cu oamenii la care am vrut sa ajung sau in locurile in care am vrut sa ajung, si totodata in necunoastere. Nu stiam ce simt si cum sa ma port in consecinta.

E ca un training emotional continuu pe care am fentat pana acum sa il fac. Iar acum sunt ca un copil in clasa intai in fata necunoscutului academic. Desi recunosc ca la inceput a fost o temere...am avut curajul sa stau acolo in emotia respectiva, iar acum temerea s-a transformat in curiozitate si drag.

Ma simt coplesita in atare momente, dar in sensul bun al cuvantului. Simt ca si cum toate aceste trairi puternice sunt un combustibil pentru mine, care ma "scuipa" din bucataria secreta a Divinitatii (sau vietii pentru cei carora le pica mai bine asa!) inapoi in viata, ceva mai puternica, si ceva mai cunoscatoare a mea si a celor din jurul meu.

Raman totusi cu o emotie pura in suflet, ca o avanpremiera a ceva si mai puternic si mai coplesitor ce va sa apara in viata mea.

Asa ca de ziua mea, m-am trezit coplesita de emotii fascinante si de oameni si mai fascinanti si m-am gandit ca poate lectia si cadoul totodata de ziua mea este sa simt toate acestea si sa ma delectez cu emotia asta ca la o cafea buna cu un coniac. Si nimic mai mult!

Nota bene

Sunt intrebata din ce in ce mai des de ce scriu doar despre femei, cand problemele pe care le discut in eseurile mele, sunt aplicabile, de cele mai multe ori in egala masura si barbatilor.

Ei bine...raspunsul meu este unul simplu acela ca, femeile si problematicile lor imi sunt mai accesibile si ceva mai cunoscute. Si cum nu ma aventurez sa scriu despre ce nu stiu...scriu despre femei.

Asta nu inseamna sub nici o forma ca barbatii nu se indragostesc de o mie de femei pe care le cunosc doar partial, ca nu exista si barbati singuri sau ca regulile pietei agatatului de ocazie nu se aplica si barbatilor.

Scriu atat pentru femeile cat si pentru barbatii care se lasa pusi pe ganduri de ceea ce citesc aici si accepta invitatia lansata de fiecare eseu, la descoperirea constintei de sine si eventual, la schimbare.

Studiu non-academic despre "femeile singure"

De cate ori v-a intrebat bunica sau bunicul, mama si tata, sora mai mare sau verisorul protector, cea mai buna prietena din liceu sau fostul coleg de serviciu, fostul prieten - acum insurat, sau poate doar o veche cunostinta cu care nu v-ati regasit demult..."Cand ai de gand sa te mariti?" urmat in mod implacabil de confirmarea grijii purtate in mod colectiv ("Ar fi cazul de acum. Cand vrei sa faci un copil? La 40?")  si de empatia dragalasa cu subiectul principal ("Nu stiu ce cauta barbatii astia. Esti o fata desteapta, hazlie, cuminte si cu capul pe umeri.")

Acesta a fost mult timp mini-dialogul ramas retoric de cele mai multe ori ai caror subiecti sunt cu precadere, femeile neangajate intr-o relatie stabila, cunoscute generic si sub denumirea de femei "singure".

Din analiza empirica a autoarei si fara meritul de a fi neaparat reprezentativa pentru fiecare dintre cititori, exista trei categorii mari de femei singure:

• femeile singure si libere;
• femeile singure si "nu prea";
• femeile singure si resemnate cu gandul ca vor fi libere pentru totdeauna;

Prima categorie a femeilor singure se distinge de celelalte categorii prin antrenamentul sanatos, realizat zi de zi de a sta pe propriile picioare mai ales din punct de vedere afectiv, fara a milita neaparat in numele feminismului de echitate. Femeile singure si libere, sunt de obicei femei cochete, joviale, curajoase, ceva mai asumate si  carora le pasa cu cine isi petrec noaptea, fara a face compromisuri nejustificate. Pericolul cel mai mare cu care se intalnesc aceste femei in drumul lor liber, este acela de a se obisnui prea tare cu singuratatea pe care o confunda din ce in ce mai des cu libertatea.

A doua categorie de femei singure, sunt femeile imature din punct de vedere afectiv, carora le lipseste de cele mai multe ori curajul de a spune "gata", desi faptic e "gata" demult. Pericolul cel mai mare care pandeste o asemenea femeie, este acela de deveni prizoniera de buna-voie, a realitatii distorsionate create pe baza eternului basm al Cenusaresei, care e drept ca sufera, dar in final ramane cu printul.

A treia categorie vizeaza femeile resemnate si multumite totodata, cel putin din punct de vedere contabil, cu reusitele de pana la acel moment, dar si cu decizia ferma de a spune un "nu" total din punct de vedere social. Aceste femei de obicei chinuite afectiv sunt in pericol de a face din chinul afectiv prin care au trecut la un moment dat viata insasi, un certificat de "erou cazut la datorie", o medalie de veteran de razboi pe care si-o atarna la vedere in cel mai masochist mod, intru memorie eterna.

Cum se poarta o femeie "singura" cu barbatii "singuri" sau dupa caz, "ocupati"?

Evident ca tipul de comportament fata de barbati, difera de la o categorie de femei singure  la alta. Astfel, femeile singure si libere fac de obicei din flirt un al doilea modus vivendi ca o confirmare perpetua a libertatii, ca optiunii a lor si nu ca singura optiune a lor. Cu toate astea in putine cazuri flirtul are o finalitate certa, pentru motive inca necunoscute acestor femei, astfel incat statutul de femeie singura sa nu fie pus in pericol.

Femeile singure si nu prea reprezinta o categorie hibrid. Astfel incat, in practica, aceste femei imprumuta fie din caracteristicile primei categorii, fie din caracteristicile celei de-a treia categorii, mai sus mentionate.

Asadar, femeile singure si nu prea mai apropiate de prima categorie, pun in aplicare un altfel de flirt, ceva mai selectiv decat cel discutat mai sus, si cu sanse mult mai mari de finalizare. Sunt femeile care pot conduce simultan doua sau mai multe relatii, ramanand in mod curios pentru cei multi, la fel de singure si nu prea ca la inceput.

In schimb, femeile singure si nu prea  care imprumuta din caracteristicile celei de-a treia categorii, se diferentiaza de ce-a de-a treia categorie, prin faptul ca acel chin afectiv ce le determina in mod iminent nefericirea, neimplinirea si frustrarea are o sursa perpetua, la indemana condamnabila si usor localizabila - intotdeauna si doar barbatul "de langa".

Ultima categorie de femei singure avuta in vedere de prezentul studiu evita cu orice pret orice contact de natura flirtuoasa  cu un barbat, indiferent de categoria barbatului in cauza. Cum spuneam si mai sus, chinul afectiv devine singurul companion loial al acestei femei, si orice sau oricine pune in pericol aceasta nou-formata relatie, este vehement cenzurat.

Cand se marita o femeie "singura"?

Daca nu este deja maritata, o femeie singura se marita atunci cand intelege pe deplin si in mod corect faptul ca singuratatea este o cale si nu un refugiu in sine, cand constientizeaza ca iubirea in doi este cea mai frumoasa cale spre libertate si desavarsire atat ca femeie cat si ca om, cand ajunge sa creada in modul cel mai sincer ca fericirea este o optiune a fiecaruia si nu un "dat" al divinitatii pentru cei mai curati karmic dintre noi.

Asadar, cand mai sunteti intrebate "Cand aveti de gand sa va maritati?" ganditi-va mai bine si mai putin plictisite de intrebare. S-ar putea ca raspunsul sa depinda intr-adevar de vointa noastra si nu de un barbat salvator care intarzie sa aleaga sau sa decida.