Scrisoare catre tine

S. VIKRAM Shy woman

Mi-e tare dor de tine, desi nu te cunosc. Exista posibilitatea sa ma insel si totusi as jura cu mana pe inima ca ceea ce simt e autentic. Fiecare silueta masculina imi aduce aminte de tine, intr-un fel sau altul. Inima-mi tresare si ma intreb ce-as face sa te am in fata mea. As trece strada in graba, considerandu-ma nepregatita sa ma prezint tie, totodata fiindu-mi frica ca nepregatita asa am sansa sa te pierd pentru totdeauna? Sau mi-as aduna toate picaturile de suflet ce ma anima si ti-as vorbi, profitand de moment?

Ti-as vorbi cu siguranta, si asta ca dovada a curajului nebun pe care il am. De pregatita,  sunt sigura ca niciodata nu m-as considera suficient de pregatita pentru asta. Intr-un mod curios, cred cu tarie ca Dumnezeu iubeste oamenii curajosi si ii ajuta chiar si atunci cand curajul este mai mare decat putinta. Asa ca nu-mi e frica si nici jena sa iti spun ca ma bucur enorm de fiecare data cand te vad si ca imi face bine sa te ascult in liniste chiar si atunci cand nu-mi vorbesti.

Ar fi prea mult poate sa iti spun ca ma indragostesc de tine in fiecare zi, si ca in fiecare noapte ma conving ca ma imbat singura, naiv si prostesc, cu apa rece pe post de vodka; ca basmele nu sunt pentru "oamenii mari" si nu isi au rostul in realitatea pe care o traiesc in mod cotidian.

Cu toate astea in fiecare dimineata ma trezesc inevitabil cu un zambet tamp pe fata si cu o speranta care se incapataneaza sa ma anime. Urmez acelasi proces rutinos; in fiecare zi si in fiecare noapte. Astfel incat ma gandesc serios sa renunt...si sa sper din toata inima ca vei veni in cele din urma.

Vino cu bine, te-astept cu nerabdare rabdatoare.

Iosicumini

Regulile pietei agatatului de ocazie

Cu ce ar trebui o femeie sa se inarmeze pentru a avea success pe piata agatatului de ocazie?

Aceasta reprezinta una dintre intrebarile pe care mi le-am pus inca de cand am inceput sa inteleg firul epic al telenovelelor bunicii, cand ii lecturam subtitrarile.

Trebuie sa marturisesc faptul ca intotdeauna am fost un jucator naiv si totusi silitor, pe piata aceasta. Avand in vedere faptul ca pana acum tot ceea ce mi-a adus succes a avut o logica si o structura, am incercat sarguincios sa imi fac o strategie, sa-mi structurez un cod de conduita pentru agatat. Niciodata insa, nu am reusit sa rezum intr-un decalog de baza, regulile, principiile, si atributele necesare in plus, pentru a face fata concurentei deja acerbe pe piata agatatului. Prin urmare nu am reusit pana acum sa inteleg, de ce un efort sustinut si perseverent nu da niciodata rezultatele scontate.

De multe ori femeile se refuleaza considerand ca singurul obstacol in calea fericirii lor este mult ravnita silueta de viespe. E oarecum comod sa te multumesti cu o astfel de motivatie "la prima mana" si incerci o dezamagire profunda cand descoperi ca totul e o chestiune de atitudine si nu in mod necesar, o chestiune de a intra in condurul ingust al Cenusaresei.

Banuiesc ca nu sunt singura femeie pe lumea asta care si-a pus macar o data intrebarea ce iti trebuie in mod obligatoriu pentru o actiune in forta de "agatat'. Incercand acum sa fac un minim inventar de instrumente de agatat m-am gandit la urmatoarele: a) atitudine de flirt, b) simt al umorului; c) eleganta si rafinement, d) subtilitate/inteligenta.

Atitudinea de flirt pare-se ca ar fi cel mai important instrument in momentul in care o femeie se decide sa intre pe piata agatatului de ocazie. E o himera...nimeni nu stie exact cum ar trebui sa fie. De obicei insa, e imposibil sa nu fie in jurul tau, macar una-doua prietene cu "vino-ncoa" care sa te sfatuiasca ce ar trebui sa spui, cum ar trebui sa iti dai ori nu, ochii peste cap, de cate ori sa clipesti pentru a te face remarcata, cam la ce unghi ar trebui plasat zambetul cu subinteles in coltul unei guri bine conturate de un ruj, nici prea rosu (sa nu fie vulgar) nici prea roz (fiindca nu va fi apreciat daca nu e un fan declarat Hannah Montana) si lista ar putea continua.

Mai e curioasa o chestiune...atitudinea de flirt a existat intotdeauna de la inceputurile omenirii si a suferit modificari o data cu aceasta. Astfel, la Eva, imi inchipui (si fie-mi cu iertare daca gresesc de dragul teoretizarii, Doamne!) ca a fost oarecum usor. Eva avea monopol pe piata relevanta...astfel incat nu a fost o chestiune de calitati intrinseci ca sa il seduca pe Adam. Ba chiar din contra, Eva ar fi abuzat chiar de pozitia sa dominanta, oferindu-i marul purtator al pricinei eterne.

Imi amintesc in acest context si vremurile cand, copil fiind, bunica imi povestea cum isi punea o floare cat mai mare si cat mai rosie in par si pleca in fiecare duminica la hora in sat. Printre invartite si sarbe, pe care – ca sa ai succes – trebuia sa le dansezi, dand dovada de forta fizica si virtozitate, flacaii furau pe la colturi un sarut timid.

E clar ca pe vremea bunicii, standardele erau unele de baza, nesofisticate. O floare rosie, care sa atraga atentia, niste cosite frumos ingrijite, care faceau dovada suprema a igienei si starii de sanatate impecabile a femeii, forta si virtuozitatea in hora, toate acestea erau suficiente pentru a indreptati un barbat sa aleaga si pentru o femeie sa accepte.

Si acum...venind in vremurile noastre. Care ar trebui sa fie atitudinea de flirt in conditiile in care piata agatatului de ocazie s-a diversificat foarte mult. Acum atitudinea de flirt depinde foarte mult de tipul clientelei careia doresti sa te adresezi.

Astfel, pe principiul „vinde ceea ce ai cumpara tu in viitor”, trebuie sa fii foarte atent in faza preliminara a fixarii obiectivului. De aici vin si celelalte elemente care in fapt tin tot de atitudinea de flirt pe care le enumeram mai sus: simt al umorului, eleganta, rafinement si subtilitate.

Da...cred ca asa as vrea sa fie el: un barbat asumat, fara temeri (prea multe) sau frustrari(prea multe), un barbat curajos si care sa-si doreasca ceva mai mult de la viata decat o femeie comoda care gateste bine si nu pune intrebari prea multe, un barbat agreabil care stie si intelege masura lucrurilor si care rezista febrei de-a vedea o blonda focoasa in jurul sau; un barbat care sa rada inteligent si care sa faca glume (si nu misto) si mai inteligent, un barbat care sa aiba incredere in el si care sa fi depasit, nu doar fizic, varsta adolescentei tarzii.

Punandu-le toate pe hartie imi dau seama ca deja sunt multe. Nu, nu voi cadea in capcana feministelor care vor sustine ca toti barbatii „e porci” si ca nu mai exista barbati care sa aiba toate cele mai sus mentionate. Se pare insa, ca barbatul pe care eu il caut nu se afla pe piata agatatului de ocazie. Asadar...concluzia: am gresit piata.

Totul e pana la urma o chestiune de sansa care sa iti dea posibilitatea si prilejul sa iti valorifici atat atitudinea de flirt cat si celelalte calitati pe care le tot rafinam de-a lungul timpului, crezand in mod naiv ca piata agatatului de ocazie functioneaza tot pe baza de curriculum vitae.

Asadar, imi dau seama ca in asteptarea perpetua a sansei, raman cu intrebarile mele si continuu ca intr-un joc sisific de prost gust sa urc muntele cu piatra in spate stiind ca in varf imi va scapa dar in acelasi timp sperand in mod paradoxal ca data viitoare va fi altfel.

Manifest

H.Matisse Femme avec un chapeau

Cei mai multi dintre oamenii care ma inconjoara sunt incantati de perseveranta mea "intr-ale scrisului"; altii considera ca nu ma potrivesc intru totul unui tipar preconstituit prin care cei mai multi inteleg, ce se intelege prin termenul generic de "scriitoare" ; un moft de moment, prea pretentios numit "scris". Ce-i drept, nu am nici palariile Veronicai Micle si nici aerul interbelic al Hortensiei Papadat Bengescu. Cu totii insa sunt foarte surprinsi de alegerea mea de a trece subtil de la stilul "scortoso-artagoso-juridic" la dramaturgie, eseistica si scenaristica.

Si mai multi dintre cunoscutii mei ma felicita pentru faptul ca mi-am gasit "o vocatie", desi cred inca sincer ca si activitatea scortoso-artagoso-juridica e una dintre vocatiile primite.

Astfel incat m-am gandit de mai mult timp sa scriu de ce si cum am inceput sa scriu si ce imi aduce in plus, in existenta mea de pana atunci. Ma gandesc ca ar putea fi un soi de "bune practici" pentru oricine considera ca s-a pierdut undeva intre serviciu si casa, fara a-mi aroga nici un fel de merite. Toate drepturile sunt rezervate Celui de Sus care din cand in cand mai imi aprinde lumina.

Asadar, la mine totul a inceput cu teatrul. Ma gandeam sa o invit pe mama intr-o seara in oras si brusc mi s-a parut interesanta o "vizita" la teatru. Am inceput cu Ivanov a lui Cehov. In trei ore si jumatate de piesa, obsesiv Vlad Ivanov (se) intreba "Ce se intampla cu mine?", si tot el ajungea la concluzia ca i s-a rupt spinarea in doua de cat a dus in spate pana atunci, devenind astfel prizonier al propriei inertii si rutine zilnice. Toate acestea au deschis o cutie a Pandorei. Cutia mea de Pandora avea foarte multe de spus. Era nevorbita de mult timp, astfel incat am inceput pe indelete si fara graba sa o ascult. Cand incepea sa scartaie si nu mai intelegeam exact ce spune, o mai alimentam cu inca o piesa de teatru.

A fost o vreme cand mergeam in fiecare seara la teatru. Ma alimenta intr-un mod foarte nou si curios pentru mine. Deschidea usi, nedeschise demult, si descoperea rani, neimpliniri si frustrari uitate si crezute demult vindecate.

Beligan in Egoistul, Puric in Sinucigasul, Marius Manole in Avalansa, Victor Rebenciuc in Legenda Marelui Inchizitor si Ivanov, Oana Pellea in Oscar si Tanti Roz si Scaunele, Olga Tudorache in Noiembrie, Lia Bugnar si scenariile ei savuroase sau Vlad Ivanov in Ivanov si Fir'mituri toti mi-au redat cate o amintire veche de-a mea, toti m-au imbogatit cu o amintire noua, si toti m-au facut sa simt...din nou.

Atunci am simtit ca am foarte multe de spus si de impartasit lumii intregi...lucruri, oameni, sentimente si ganduri care pe mine m-au facut sa ma simt mai bine, sa ascult mai mult, sa judec mai putin si sa iubesc din nou. Si da...am inceput sa scriu.

Am inceput cu o piesa de teatru Sunt oarba, nu aud! despre oamenii prizonieri ai propriei nefericiri si despre planul lor sinuos dar perseverent de-a evada. Apoi mi-a aparut in cale un atelier minunat de scenaristica, si brusc, si filmul mi s-a parut o modalitate minunata de-a spune ceva celor din jurul meu.

Lucrurile au inceput sa capete contur cu fiecare virgula pusa, cu fiecare fraza potrivita trairii pe care imi doream sa o impartasesc si cu fiecare delete de dupa fiecare recitire, feedback si rescriere. Si astfel am ajuns aici.

Vocatia apare cand te astepti mai putin si cand esti mai vulnerabil ca niciodata. E important sa o imbratisezi din toata inima, sa o intelegi si sa o pui la treaba. Fiecare dintre noi primeste un dar la un moment dat pe care e dator sa il utilizeze cum stie mai bine.

Bucurati-va de toate lucrurile care vi se intampla si cautati-le in mod binevoitor sensul si logica...brusc se va aprinde lumina, va garantez!

  

Indragostita de o mie de barbati pe care nu-i cunosc

Desi nu sunteti in fata unei destainuiri picante a unei femei frivole, tot despre un soi de frivolitate, ce-i drept doar ideatica, este vorba. Cu cea mai mare sinceritate va marturisesc ca am descoperit ce usor este sa te indragostesti nebuneste de cineva pe care nu-l cunosti.

De fapt, ca sa dam sinceritatea pe fata, consider ca nu exista persoana pe lumea asta care sa nu se fi dedat la asemenea imprudente, macar o data in viata.

Asadar, sa recapitulam procesul, simplu de altfel. Te afli intr-o stare usor vulnerabila, fluturii sunt coconi si ii simti in stomac cum cresc si isi fac loc sa se desfaca. Esti relaxata si simti ca ceva bun are sa ti se intample dupa atatea obstacole care te apropie de Rapunzel sau de Pocahontas, ambele femei de actiune, asumate, si care ar face orice in numele iubirii fata de El. Te uiti la telefon care dintr-o data incepe sa sune. O invitatie cu prietenii, colegii sau familia, care in mod normal ar fi fost refuzata, dintr-o data devine nemaipomenit de interesanta.

Printre stelute, artificii, stop-cadre si o liniste asurzitoare, dai cu ochii de El. Orice altceva se intampla in jurul tau, pare desprins dintr-o alta galaxie. Radacini albe si stralucitoare pleaca dinspre tine spre El, si ai senzatia, aproape schizoida, ca de fapt va cunoasteti de mult timp. Ti se pare cu totul atragator, si nu ai putea alege nici cu pistolul la tampla, ceva care iti place cel mai mult la El. Orice ai scoate din acest tot, il transforma in altceva.

Atunci coconii aceia albi si lipiciosi din stomac se desfac. Din ei ies in mod absolut fenomenal fluturi cu aripi mari si frumos colorate care se rotesc haotic in stomacul tau, intrebandu-se de ce oare ii tii captivi. Te apuca o ameteala dulce si nu iti doresti altceva decat sa contemplezi, sa zambesti tamp, sa radiezi.

Te apropii de El. Pleoapele devin grele, iar genele incredibil de lungi si arcuite. Zambetul intepeneste fix pe fata, palmele transpira si vocea devine mieroasa si unduitoare. Genunchii refuza sa te mai ajute si jura ca trebuie sa incepi sa zbori. Si pana sa iti dai seama ce sa-i spui, cum sa te prezinti si cum sa pari detasata, conversatia se leaga intr-un mod de neinteles. Dupa fiecare punct, incepe firesc si cursiv o noua idee, dupa o intrebare, un raspuns, dupa un zambet, un ras voluptos si totul pare acum mult mai mult decat la inceput.

Insa pasul esential si proba veritatii se da la sfarsitul conversatiei, cand toate temerile, tiparele vechi, frustarile si asteptarile tale si ale lui, dau buzna in mintea ta si a lui, reclamandu-si fiecare primul loc. Toate se amesteca, fluturii din stomac devin buimaciti si daca toate aceste temeri si asteptari te complesesc pe tine, pe El, sau pe amandoi, este foarte posibil ca in acel moment sa te pierzi atat pe tine cat si pe El. Dar daca ai curajul sa iti deschizi larg inima si sa lasi acei fluturi mari, frumosi si colorati sa iasa, atunci, nu, nu mai exista nici un risc, desi paradoxal, la inceput ai crede ca atunci esti mai vulnerabila decat oricand. De fapt atunci esti imbatabila.

Apoi vin zile si nopti; de fapt la inceput mai mult nopti decat zile. In aceasta faza e foarte posibil sa te ia valul pe sus si sa simti ca unicul mod confortabil de a-ti conduce in continuare existenta, este in stransa legatura cu El. Atunci e foarte important sa iti aduci aminte de tine, si sa nu te uiti. Meduzele inteapa rau, si nu au o viata lunga!

Si apoi poate veni un moment cand radacinile acelea albe si stralucitoare se retrag, se usuca si in final, se rup. Poti alege sa te retragi si tu, sau poti alege sa fortezi rabdarea celuilalt. Sa spunem totusi ca alegi in mod intelept sa te retragi discret. Atunci incepi sa incorporezi amintirea lui in experienta ta. Incepi sa il integrezi in povestile tale, devine un element de baza in sfaturile pe care le dai prietenelor suferinde si iti dai seama ca intr-un fel sau altul, o parte din El va ramane pentru totodeauna cu tine.

Esti singura din nou si daca cineva te intreaba cum arata pentru tine barbatul ideal, incepi sa creionezi un tablou incarcat, in care forma sprancenelor primului barbat din viata ta se intrepatrunde cu ochii albastri ai celui de-al doilea, cu buzele arse de soare ale celui de-al treilea si cu pielea bronzata a tipului din Vama de vara trecuta cu care ai baut o cafea pe plaja; cu vocea sexoasa a unui actor pe care l-ai vazut intr-o piesa la Greenhours saptamana trecuta si cu umorul excentric al colegului de birou. Ai vrea sa aiba zambetul vecinului cu care schimbi politeturi in fiecare dimineata, si candoarea colegului de grupa din anul II de facultate care se tinea, fara speranta dupa tine.

Iti dai seama ca de fapt esti indragostita nu de un barbat ci de cu mult mai multi. Se spune ca inainte sa il rogi pe Dumnezeu sa te ajute sa il gasesti pe barbatul ideal pentru tine, ar trebui sa stii macar tu ce cauti si cum arata El. Si totusi mi se pare o infamie sa ii cer lui Dumnezeu o suta de barbati diferiti, intr-unul singur. Si atunci vorbesc si scriu despre El cu fiecare ocazie pe care o am, sperand sa se recunoasca singur, daca mie mi-ar lipsi vigilenta acelui moment.

Surpriza intervine atunci cand si mai multi barbati decat cei despre care scriu sau vorbesc se recunosc in modelul pe care il evoc. Acum ma intelegeti sper, cand va spuneam la inceput ca sunt indragostita de o mie de barbati diferiti, pe care nu-i cunosc.

Cu toate acestea, visez la unul singur pe care sa-l cunosc, sa-l simt, sa-l iubesc si care sa nu-mi aminteasca de nimeni. Atunci in sfarsit, as putea sa va vorbesc despre fidelitate, si nu despre frivolitate, chiar si doar la nivel teoretic, ca in destainuirea de fata.

Sarbatorile intre "Meri lonli cristmas" si "Meri mi!"

Nu stiu ce e mai indezirabil de Craciun, sa fii singur sau sa simti ca ai putea fi asediat in orice moment de cel de langa tine?

Ca femeie nu inveti nicicand sa fii emotionata pe jumatate, sa simti fluturasi in stomac pe jumatate, sa astepti sa-l vezi pe jumatate, sa ii simti caldura pe jumatate...si evident, habar nu ai cum sa te daruiesti pe jumatate si cel mai rau, cum sa iubesti pe jumatate.

Pornind de la o asemenea ipoteza o femeie devine extrem de vulnerabila, si o victima sigura a barbatului de care se simte atrasa si asta in pofida stabilitatii afisate.

O femeie nu ajunge nicicum sa poata sa isi infranga instinctele native de afectiune, stabilitate si apartenenta, si sa faca sex cu dezinvoltura cu care ar accepta sa bea o cafea la Starbucks cu un necunoscut, care in lipsa de locuri i-a cerut voie sa se aseze langa ea. O femeie oricat de superficiala ar fi, de blonda ori bruneta, de intelectuala rasata sau simpla « pitzipoanca », in fata unui barbat de care se simte atrasa, devine aceeasi victima sigura.

Si ajungi, ca femeie, sa iti pui intrebarea ce e mai bine…sa fii singura de sarbatori, sau sa fii cu cineva in fata caruia esti dezvelita si vulnerabila, si care nu va avea nici o remuscare sa te asedieze si sa plece spre o alta cucerire.

Se pare ca femeile nu se pot abtine sa nu ceara din ce in ce mai mult barbatilor de langa ele. Cateodata au sansa sa li se dea, insa de multe ori, li se refuza subtil, printre sarutari de rutina si imbratisari cersite. O femeie ajunge sa il simta o parte din ea si ajunge repede sa nu isi mai poata inchipui viata fara bratele lui in jurul trupului ei.

Si chiar daca ar aparea in drumul Ei spre El tot felul de impedimente si obstacole de ordin comportamental, social ori financiar …ele sunt percepute ca niste chestiuni mult prea pamantesti si ridicole spre a fi discutate si cu atat mai mult sa se interpuna intre ei – Giuliet si Romio al vremurilor contemporane.

Ajunge astfel sa daruiasca din ce in ce mai mult, desi de multe ori nu i se cere, si ajunge sa ceara si sa se multumeasca in acelasi timp cu doar atat cat el ii da, cateodata mai mult, alteori doar firimituri, delicioase insa pentru ea.

In scurt timp ajunge sa tresara la orice incepe cu o privire tandra a lui, cu o imbratisare, si cu un… « meri ». Cateodata continuarea e «mi » si deja isi poate scoate din poseta schema rochiei de mireasa pe care a modificat-o ultima data…ieri, sau azi dimineata la cafea, cateodata, continuarea nu e decat « cristmas ». Atunci ofteaza infundat, isi inghite lacrimile, fiindca are un orgoliu feminin de aparat, se retrage din bratele lui si ii zambeste larg si grosolan de fals, astfel incat sa creeze o aparenta macar, de detasare si nepasare. Si astfel o noua batalie a fost purtata pe muteste si castigata pe nestiute, de el.

Speranta unei batalii viitoare castigate reanima sufletul femeii, si ii da curajul de a elabora o noua strategie, doar pentru situatia in care va mai subzista prilejul si ocazia.

Asa ca, ma multumesc ca femeie deocamdata cu un « meri lonli cristmas » premeditat si sincer. Asta pana la o viitoare batalie…

Sarbatori fericite!

Hop si io(sicumini!)...cu blogul mieu

Iata-ma-s si eu pe blogul meu.

N-am sa fac in continuare prezentarea blogului si ce imi doresc sa public "intransul" fiindca nici eu nu stiu decat asa la nivel de concept. (V)om trai si (v)om vedea.

In orice caz,totul a pornit de la discutiile interminabile cu caracter motivant si totodata, terapeutic pe care le-am avut de-a lungul timpului atat cu prietenele mele (in principal, recunosc!), cat si cu prieteni, cunostinte, sau doar first-met-eri.

Ce voi posta eu aici va fi asa o impartartasanie...ca sa nu zic sharing...fara expeditor si destinatar, a experientelor, gandurilor, framantarilor, erorilor, placerilor, descoperirilor etc...intr-o forma un pic mai "artisticizata"...pe care ce simt eu sau cei din jurul meu, ma inspira sa le scriu. Cred fervent in scopul terapeutic si educativ al oricarui act artistic, chiar si al "bloggeritului", asa ca voi posta doar ce cred ca ar putea ajuta intr-un fel.

Scopul unic: sa resimititi o stare de bine, normalitate si sa descoperiti posibile raspunsuri. Voi posta si despre toate lucrurile si oamenii care m-au inspirat, si care ma inspira in continuare; aceasta si ca semn de respect si recunostinta, insa si pe principiul universal "da mai departe".

Astept comentariile, feedback-urile si experientele voastre.

Si cu aceasta...voi incheia primul meu post si voi considera panglica taiata.

Cu bine,

Iosicumini